La data de 11/23 aprilie 1880 se înfiinţa, prin promulgarea Decretului 1248/1880, administraţia de stat a căilor ferate, potrivit Asociaţiei Inginerilor Feroviari din România.
Se chema Direcţiunea princiară a Căilor Ferate, transformată în anul 1883 în Direcţia Generală a Căilor Ferate Române, instituţie care a consacrat iniţialele CFR.

Primul conducător al Direcţiunii Princiare a fost general ing. Ştefan Fălcoianu, care a activat în această funcţie până la data de 15 aprilie 1883.

Conform Wikipedia, Ştefan Fălcoianu (născut 6/18 iunie 1835, Bucureşti, Ţara Românească – decedat 22 ianuarie/4 februarie 1905, Bucureşti, România) a fost un general, matematician, istoric şi politician român, membru titular şi vicepreşedinte al Academiei Române.
Sursa: Revista CFR nr.5/1994