Guvernul, reunind în şedinţă luni seară, a aprobat proiectul Legii bugetului de stat pentru 2021 în forma finală, după ce a primit avizul Consiliului Legislativ.
Legea bugetului de stat şi Legea asigurărilor sociale de stat ar putea ajunge în Parlament marţi, potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, liderul PNL.
În şedinţa de luni, Guvernul a aprobat un act normativ pentru plata salariilor restante pentru minerii de la CH Hunedoara, care au protestat mai multe zile şi unii dintre ei s-au blocat în subteran la minele Lupeni şi Lonea.
Luni, în Parlament, premierul Florin Cîţu a fost chemat la dezbaterea „Ora prim-ministrului”, solicitată de PSD. Doar că discuţiile au fost tangenţial legate de bugetul pe anul 2021. Au fost făcute foarte multe declaraţii, toate însă politice, în detrimentul bugetului.
Anterior, premierul Florin Cîţu a avut o reacţie dură la adresa amendamentelor anunţate de PSD la bugetul pe anul acesta, care anunţa „câteva mii”, susţinând că au un impact bugetar de aproape 6% din PIB şi că prin aceste propuneri social-democraţii vor să scoată România din Uniunea Europeană.
„Ar însemna să mergem cu deficitul la 13% din PIB aproape. M-am uitat la sursa de finanţare şi fără niciun fel de surpriză vedem exact ce vrea să facă PSD cu România: vrea să o scoată din UE. Adică sursa de finanţare reprezintă contribuţia României la UE. Pentru cei care nu ştiu, la Ministerul de Finanţe, la acţiuni generale, plătim contribuţia la UE. De acolo vrea să ia PSD banii, să ne lase fără contribuţii la UE, ca să ne scoată din UE, a explicat Cîţu.
În schimb, prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu, care a fost premier pentru scurt timp, i-a reproşat lui Cîţu că a îndepărtat România din Uniunea Europeană cu fiecare acţiune pe care a făcut-o.
„Aţi ţinut şcolile închise timp de un an, în vreme ce tot restul Europei făcea tot posibilul să le ţină deschise. Nu aţi testat populaţia, în vreme ce toate ţările europene băteau record după record, făcând testare masivă. Nu aţi ajutat firmele româneşti, în timp ce toate ţările europene şi-au protejat economiile naţionale”, a susţinut Grindeanu într-o conferinţă de presă.
La dezbaterea din Camera Deputaţilor, premierul Florin Cîţu a spus de la început că el consideră nu a fost chemat pentru buget de social-democraţi, ci ca aceştia să vadă cât rezistă la „înjurături”.
El a arătat că bugetul pe 2021 este „echilibrat, credibil, construit în jurul investiţiilor”, „un buget care forţează reforma”.
„Şi de asta vă e frică, vă e frică că sinecuriştii pe care îi aveţi în funcţii nu vor mai fi acolo, nu vor mai avea aceleaşi salarii. Vă spun eu că vom face reformă în acest an”, a declarat el.
A făcut referiri şi la actualii lideri ai PSD: „Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Paul Stănescu, toţi slugile lui Liviu Dragnea şi Darius Vâlcov”.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a profitat de situaţia minerilor din Hunedoara şi i-a cerut premierului Cîţu să plătească salariile restante.
„Domnule Cîţu, vă spun direct: daţi-le banii oamenilor! Urgent! Nu vă mai bateţi joc de ei! Sunt banii lor munciţi. Măcar atât să faceţi, dacă în rest nu aveţi nicio viziune! De aceea, tot ce puteţi face este să veniţi în faţa Parlamentului cu un buget al austerităţii. Un buget al sărăciei. Un buget care nu oferă nicio perspectivă de dezvoltare României”, a spus Ciolacu.
Liberalul Florin Cîţu le-a transmis parlamentarilor PSD care l-au criticat luni să pună „mâna pe carte”: „Dragi pesedişti, puneţi mâna pe carte, cititul nu a omorât pe nimeni!”.