Economia României a scăzut cu 3,9% anul trecut. Premierul Cîțu se laudă cu cea mai bună revenire a economiei din istorie

0

România a înregistrat anul trecut o scădere economică de 3,9%, potrivit datelor semnal prezentate astăzi de Institutul Național de Statistică.

În ultimul trimestru, Produsul Intern Brut a consemnat o scădere de 1,5% față de aceeași perioadă din anul 2019, dar față de trimestrul anterior economia României a crescut cu 5,3%.

„În trimestrul IV din 2020 economia României a crescut cu 5,3%!!! O performanță fantastică. Cea mai RAPIDA revenire a economiei din istorie”, scrie premierul României, Florin Vasile Cîțu, pe o rețea de socializare.

Conform INS, estimările “semnal” precum şi cele provizorii ale Produsului intern brut trimestrial sunt afectate de dificultăţile create de criza pandemică şi de instituirea stării de urgenţă şi a stării de alertă. Aceste dificultăţi au fost legate de colectarea datelor de bază care reprezintă intrări pentru conturile naţionale şi s-au concretizat printr-o creştere a ratei de non-răspuns.

Pentru completarea informaţiilor au fost utilizate surse alternative pentru a diminua, cât mai mult posibil, efectele acestor cauze asupra calităţii indicatorilor produşi. Conform practicii curente, datele publicate astăzi vor face obiectul unor revizuiri, conform calendarului comunicatelor de presă şi a politicii de revizuire a conturilor naţionale publicate pe site-ul INS, pe măsură ce noi surse de date devin disponibile. În condiţiile actuale, revizuirile ar putea fi mai mari decât de obicei.

Ultimele estimări ale Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP), publicate în ianuarie, vedeau o scădere de 4,4% pentru 2020. Totuși, în prognoza din august 2020 estimarea CNSP era de -3,8%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here