Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Moderna – al doilea autorizat de Comisia Europeană

0

Comisia Europeană a autorizat, miercuri, punerea pe piaţă a celui de-al doilea vaccin împotriva COVID-19. Este vorba despre vaccinul dezvoltat de Moderna, recomandat anterior de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat cu această ocazie că europenii au acum un alt vaccin la dispoziţie.

„Odată cu vaccinul Moderna, al doilea vaccin autorizat în prezent în UE, vom avea încă 160 de milioane de doze, dar şi alte vaccinuri vor ajunge în Europa. Europa a achiziţionat până la două miliarde de doze de vaccinuri potenţiale împotriva COVID-19. Vom avea o cantitate mai mult decât suficientă de vaccinuri sigure şi eficace pentru a-i proteja pe toţi cetăţenii UE”, a afirmat ea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here