Unele țări sunt bogate, altele sunt sărace. Bogăția sau sărăcia nu este un joc cu suma nulă, adică nu există o lege a compensației: unele sunt sărace pentru a permite altora să fie bogate, scrie Anca Dragu, fost ministru de Finanțe, în prezent Președintele Senatului României,
Revista o puteți găsi la toate punctele de difuzare a presei și online pe www.agoramag.ro.
De-a lungul istoriei au existat transferuri necondiționate de resurse între unele țări, dar aceste transferuri nu ar fi fost suficiente pentru a devia iremediabil traiectoria țărilor “donatoare”. Țările “câștigătoare “, țările bogate au avut viziune și au reușit să înființeze instituții puternice care să gândească strategii pe termen lung și să asigure implementarea lor[1].
Educația și sănătatea au stat la baza acestor sisteme, ceea ce le-a permis construcția unei societăți care nu numai că tratează nevoile principale dar creează premisele unei societăți sănătoase, în ansamblul ei și la nivel individual.
Dar în ce se traduce bogăția unei țări?
În bogăția fiecăruia, în starea de bine și în confortul de fiecare zi, în accesul la educație, la servicii medicale, tratamente și medicamente de ultima generație, la artă și cultură, precum și un stat delicat cu cetățenii lui. De aceea, OCDE a introdus conceptul de bunăstare (wellbeing), pentru a descrie standardul de viață și calitatea vieții.
Simplul venit pe cap de locuitor, exprimat ca medie, mediană sau extreme nu mai era suficient pentru a descrie calitatea vieții. Altfel spus, este greu să spunem că o persoană duce o viață confortabilă dacă nu are acces la teatru, bibliotecă, școală, spital, infrastructură, instituții publice de calitate, deși deține mulți bani, este o persoană bogată după standardele clasice de bogăție.
Pandemia a fost cel mai bun exemplu pentru conceputul de bunăstare versus bogăție, respectiv pentru nevoia unui acces general la servicii publice de calitate. Înainte de pandemie, bogații țărilor mai puțin bogate se simțeau în siguranță, pentru că știau că în orice moment pot închiria un avion privat și pot zbura într-o altă țară cu servicii medicale de calitate; sau își pot trimite copiii la școală în străinătate.
Citiți și: Darul de a fi bogat. Cinci întrebări cu și fără răspuns
Dar pandemia a anulat accesul la spitale private, țările și-au închis granițele făcând imposibile zborurile chiar și cele private, iar școlile au trecut la varianta online. Avantajele bogăției materiale individuale au fost anulate brusc, de un virus.
Cadrul OCDE pentru bunăstare nu a fost niciodată mai relevant decât acum, în contextul pandemiei. Criză financiară din 2008 și perturbările politice subsecvente, nemulțumirea socială și tulburările civile din mai multe țări ale OCDE au amplificat și mai mult nevoia de politici noi. Obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite au adus un nou impuls eforturilor politice de a pune oamenii, prosperitatea lor, pacea, parteneriatele și sănătatea pe termen lung a planetei în prim-plan.
Importanța bunăstării este recunoscută din ce în ce mai mult de guvernele naționale, dintre care mai multe au conceput cadre de bunăstare similare cu cele ale OCDE. Unele guverne ale OCDE au început, de asemenea, să dezvolte instrumente pentru integrarea bunăstării oamenilor în obiectivele lor strategice și în stabilirea agendei, analiză politicilor și procesele bugetare (de exemplu Australia, Nouă Zeelandă, Finlanda).
Față de anul 2010, anul critic al crizei economice, unele componente ale bunăstarii măsurate de OCDE s-au îmbunătățit: venitul disponibil a crescut, există mai multe locuri de muncă, speranța de viață a crescut, oamenii locuiesc în gospodării mai puțin aglomerate; rată omuciderilor a scăzut și, în general, oamenii raportează că se simt mai în siguranță.
Cu toate acestea, progresul a fost lent, sau chiar s-a înregistrat regres în alte domenii: relațiile inter-umane și relația între cetățean și autorități, iar prezența la vot a stagnat din 2010. Averea medie a gospodăriilor, performanța studenților la testele științifice ale Programului de Evaluare Internațională a Studenților (PISA) și timpul petrecut de oameni cu prietenii și familia au scăzut. În plus, diferențele puternice în funcție de sex, vârstă și educație persistă în majoritatea compenentelor bunăstării.
Cum stă România în acest joc?
România nu este membră OCDE, ceea ce face ca multe date să nu fie disponibile sau să necesite eforturi suplimentare pentru strângere și prelucrare.
Cu toate acestea, putem spune că România se înscrie în tendința generală, cu câteva diferențe: ritmul de creștere a venitului disponibil a fost, în general, superior mediei OCDE, dar această realitate a venit la pachet cu un model economic deficitar și slab pe termen lung, bazat pe creșterea consumului printr-o combinație letală de reduceri de venituri publice prin reduceri de taxe și impozite și creșteri de cheltuieli publice.
Acest model a generat inflație și depreciere, România fiind țara cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană. Chiar și în ultimii ani, când țările vestice se luptau cu inflație negativă, creșterea prețurilor se situa la 2-3% pe an. Ieșirea din acest model periculos pe termen lung de conducere a politicii fiscal-bugetare este imposibilă a se face rapid, iar trecerea la un model economic mai sănătos se va realiza în timp, presupunând că există voință politică.
Citiți și: Anca Dragu, președintele Senatului: Nu am susţinut unicameralismul, dar este nevoie să reducem numărul de parlamentari
Între timp, impulsul inflaționist și presiunea de depreciere a cursului de schimb vor exista. Trebuie să înțelegem că eliminarea bruscă a acestor dezechilibre ar dovedi o imprudență și mai mare în conducerea politicilor economice, deoarece ar duce la erodarea competitivității economiei românești, care se va traduce în și mai puține exporturi, și o mai mare presiune pe cursul valutar și pe inflație.
Reducerea dezechilibrelor interne trebuie să se reducă gradual dar clar și programat, ceea ce va determina o creștere a încrederii piețelor financiare în economia românească și reducerea costului finanțării -deja un element care va ajuta consolidarea competitivității.
O altă componentă diferită din indicatorii de bunăstare este participarea la vot. Deși tendința este una plată în ultimii 10 ani, participarea la vot la alegerile europarlamentare din 2019 de peste 50% împinge România în topul creșterii gradului de participare. Chiar dacă vorbim despre un vot de revoltă, de descătușare, rămâne totuși observația că societatea românească are resurse nebănuite de mobilizare și de modernizare; este o societate vie, activă, efervescentă, premise importante pentru o nouă direcție dată de un nou proiect de țară.
Dacă ne uităm la Indicatorul privind Dezvoltarea Umană al Națiunilor Unite[2], România se plasează pe locul 52 din 189 de țări evaluate, imediat după Bulgaria și Muntenegru și înainte de Palau, Uruguay, Seycheles, Turcia și Serbia. Acest indicator se utilizează și pentru a pune sub semnul întrebării opțiunile de politică națională, comparând două țări cu același nivel al PIB și indicatorii dezvoltării umane. De multe ori aceste comparații conduc la contraste ce pot stimula dezbaterea cu privire la prioritățile politicii guvernamentale.
Indicele dezvoltării umane este o măsură sumară a realizării medii în dimensiunile cheie ale dezvoltării umane: o viață lungă și sănătoasă, cu un bun nivel de educație și cunoștinte și un nivel de trai decent. Dimensiunea de sănătate este evaluată în funcție de speranța de viață la naștere, dimensiunea educației se măsoară prin media anilor de școlarizare pentru adulții cu vârsta de 25 de ani și anii de școlarizare așteptați pentru copiii de școală care intră în vârstă. Dimensiunea nivelului de trai se măsoară prin venitul național brut pe cap de locuitor.
Din toate aceste comparații privind ierarhia mondială după diferite criterii dezvoltate de instituții modiale prestigioase, realizăm potențialul latent, nerealizat al României. Ce lipsește României este un nou proiect de țară, care să canalizeze resursele naționale către un obiectiv agreat, semnificativ, dezirabil și posibil. Singurul proiect al ultimilor 30 de ani a fost aderarea la Uniunea Europeană. Odată aflați în interiorul UE, ambițiile noastre economice și politice au dispărut.
Citiți și: INTERVIU cu Adrian Vasilescu, BNR: “Lumea pregătește scena pentru deceniul următor”
Un nou proiect ar putea fi legat de aderarea la moneda euro. Noul Pact Verde și strategia de digitalizare lansate de Comisia Von Der Layen deschid noi perspective de dezvoltare a tehnologiilor “verzi”, în care România își poate propune să devină lider regional sau chiar European. Este un foarte bun prilej pentru noi să ne transformăm din “urmăritori” în ceea ce privește industriile dezvoltate, în lideri. Noile tehnologii verzi și inteligența artificială sunt în faza de incubator în toate țările, astfel încât România poate miza pe avantajele competitive și, cu un cadru economic și legislativ propice, să preia conducerea în aceste domenii.
Politicile economice naționale vor fi hotărâtoare în următorii 2-5 ani, pentru că accesul la educație și servicii medicale al populației, în special al grupurilor vulnerabile, să crească în mod real, iar indicele privind bunăstarea și dezvoltarea umană să indice o traiectorie ascendentă evidență și ireversibilă.
Resursele umane și financiare interne trebuie combinate cu resursele financiare de la Uniunea Europeană, asigurând astfel trecerea României, pe termen lung, în eșalonul țărilor bogate. Astfel încât, în 5-10 ani, sutele de mii de copii care se culcă flămânzi, sutele de mii de gospodării fără apă curentă, sutele de localități fără dispensar, teatru, librărie și bibliotecă și milioanele de români în pribegie să rămână o amintire.
[1] Landes, David S. „Why Are We So Rich and They So Poor?” The American Economic Review 80, no. 2 (1990): 1-13 http://www.jstor.org/stable/2006534.
[2] http://hdr.undp.org/
Caută revista „Capital Top 300 Cei Mai Bogați Români”, acum, la toate punctele de difuzare a presei și online pe www.agoramag.ro.
