Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a scris pe Facebook că trenul spre Aeroportul Otopeni, care va circula începând de duminică, la un interval de 40 de minute, 24/24 ore, va avea o durată a călătoriei de aproximativ 20 de minute.
„Am reuşit să ajungem la un consens – preţul unei călătorii pe această rută este de 4 lei”, a precizat ministrul, adăugând că este primul tronson de cale ferată construit de la zero în România din 1984 până în prezent.
„Proiectul a fost unul complex: s-au construit 3 podeţe, 1 viaduct, 1 staţie de cale ferată şi un punct de oprire în oraşul Otopeni şi s-a realizat racordul de cale ferată la Terminalul T1 sosiri din Aeroport. Arhitectura staţiei are caracter unicat şi este o structură spaţială dispusă sub forma unui arc de cerc. Proiectul îndeplineşte un vis de peste 30 de ani al românilor, şi anume acela de a conecta Aeroportul Internaţional ‘Henri Coandă’ la reţeaua feroviară. Am avut ambiţia de a finaliza acest proiect de infrastructură feroviară şi m-am ţinut de cuvânt”, a adăugat ministrul Lucian Bode.












