Fitch Ratings: România după alegeri – incertitudinea politică persistă. Bugetul pe 2021 – un test

0

Incertitudinea politică persistă în România, în ciuda rezultatului alegerilor parlamentare, iar bugetul pe anul viitor va fi un test imediat al coeziunii următoarei administraţii şi un indiciu al direcţiei posibile a politicii fiscale, susţin analiştii de la Fitch Ratings, citaţi de Agerpres.

O coaliţie formată din trei sau patru partide ar putea consuma energia politică, ceea ce va face mai dificil pentru PNL să îşi implementeze propria sa agendă şi să limiteze apetitul şi capacitatea sa de a adopta măsuri necesare pentru a opri deteriorarea pe termen lung a finanţelor publice ale României, mai susţine Fitch.

„Discuţiile cu privire la bugetul pe 2021 vor fi primul indiciu clar al direcţiei în care se va îndrepta politica fiscală a noi administraţii. PNL şi USR-PLUS au promis că vor implementa o consolidare fiscală graduală dar nu există un consens cu privire la amploarea şi calendarul măsurilor pe termen scurt, având în vedere provocările sanitare şi economice ridicate de pandemie”, subliniază analiştii Fitch, conform Agerpres.

Conform agenţiei de evaluare, deficitul guvernamental să va reduce uşor, până la 7,1% din PIB în 2021, de la un nivel record de 9,8% din PIB în 2020, şi arată că riscurile sunt, în continuare, orientate în principal în jos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here