Zona de nord-est a României rămâne cea mai afectată de piaţa neagră a ţigărilor, cu un procent de 18,7%, în scădere, conform producătorilor, care continuă campania „Contrabanda este crimă organizată!”.
„Comerţul ilegal cu ţigarete este principala activitate economică în regiunile de frontieră, nefiind perceput ca un pericol social grav, un fenomen infracţional care prejudiciază bugetul de stat cu circa jumătate de miliard de euro anual. De aceea, mesajul campaniei e clar: ‘Contrabanda este crimă organizată’, alături de traficul de droguri, arme sau persoane. JTI iniţiază astfel de campanii publice anuale, de conştientizare a efectelor profund negative ale contrabandei asupra societăţii şi economiei, încă din 2010, constatând că, în perioada de difuzare a mesajelor, piaţa neagră scade. Dorim ca tendinţa de scădere fără precedent consemnată anul acesta de Novel să se menţină”, a arătat Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova şi Bulgaria, citată de Agerpres.
În perioada martie-iulie a avut loc o scădere a pieţei negre la 7,7% din totalul consumului, comparativ cu 12,1% înainte de declararea pandemiei. Este cel mai redus nivel din 2008 (…) Datele pe septembrie arată un procent aproximativ similar, şi anume 8,5%. În majoritatea regiunilor ţării comerţul ilicit cu ţigarete a scăzut. Zona de nord-est continuă să fie cea mai afectată de piaţa neagră, cu un procent de 18,7%, cu toate că se află în scădere. Din punct de vedere al provenienţei produselor de pe piaţa neagră, ponderea ‘cheap whites’ se află în creştere şi depăşeşte 60%, iar Moldova şi Ucraina continuă să scadă faţă de martie-iulie până la 8,1%, respectiv 2%, a declarat Marian Marcu, director general Novel Research.
Veniturile din accizele pentru produsele din tutun au crescut cu 13% (an/an), unul dintre motive fiind scăderea contrabandei, a afirmat, la rândul său, şeful Direcţiei Generale a Vămilor, Marcel Simion Mutescu.
În perioada ianuarie – septembrie, echipele de control vamal au confiscat peste 18,4 milioane bucăţi ţigarete, evitând astfel punerea lor pe piaţa neagră din România sau din alte state membre ale UE.
Poliţia de Frontieră, în primele nouă luni ale anului, a reţinut aproximativ 2,4 milioane pachete ţigări, cu o valoare de peste 30 milioane lei.













