Suntem în ultimele zile de campanie electorală pentru alegerile locale. O campanie atipică pe alocuri, dar la fel de tipică și comună în esență. Politicieni, care mai de care mai noi sau vechi, promit marea cu sarea, chiar și de Himalaya… că doar e mainstream.
Atipică zic, pentru că legea a modificat numărul de semnături necesare pentru înscrierea în cursă, încercând să limiteze astfel interacțiunile inutile din mult prea cunoscutele campanii trecute. Însă, dacă privești wall-urile candidaților – acest lucru nu i-a oprit deloc să își etaleze armata de follow-eri (în varianta fizică) și să bată la pas, unii pentru prima și ultima oară în următorii patru ani, străzile patriei.
Dacă unii au făcut acest lucru responsabil și cu bun simț, alții au ales să ignore cu bună știință regulile de distanțare, strângând mâini, îmbrățișând localnici și atârnând șui câte o mască doar așa, de dragul leli. Deci, cu mici excepții, noii și vechii edili ne-au arătat ca fabula lui Alexandrescu este mai mult decât actuala „(…)că voi egalitate, dar nu pentru căței”.
Extrapolând aceasta atitudine de „merge ș-așa” mă întreb, și poate că ar trebui să o facem toți, cum vor respecta acești aleși legea dacă acum o găsesc facultativă sau mai grav, cum o vor aplica?!
Coborând în stradă și aplecând urechea la ce enunță susnumiții stăm și realizăm că într-adevăr românul s-a născut poet. Râuri de lapte și miere, citadele mărețe și strălucitoare, câmpuri aplecate sub povara realizărilor…toate și încă o dată pe atât se revarsă din gurile candidaților. Mai că îți vine să te ciupești, dar e suficient să te uiți în stânga ta și să vezi copilul care se uită cu jind la ciocolata din vitrină sau la bătrâna care-și numără bănuții de pâine.
Unde sunt, dom’le, bunăstările alea?! S-au terminat împărțite între neamuri și cunoștințe?! Păi zi așa, măcar ne știm de-o treabă! Și uite cum râurile seacă, citadela se prăbușește, iar câmpurile rămân nelucrate cum au fost și până acum sau, cel mult – așteaptă ca un băiat deștept să le vadă potențialul și să își clădească pe datorie viitorul bloc, după care să se numească pompos dezvoltator imobiliar.
Din păcate majoritatea proiectelor pe care le auzim zilele astea sunt doar promisiuni reciclate si reasamblate să dea bine si cam atât, pentru ca sursele de finanțare lipsesc cu desăvârșire, iar termenele nici măcar nu sunt pomenite, ca să nu mai zic asumate. Nu am auzit nici măcar un candidat să vină cu o minimă analiză sau un set de obiective SMART. Da, SMART-ul ăla care, pe lângă traducerea inteligentă, cuprinde doua chestii tare importante: măsurabil și încadrat în timp. Simplu!
Dar complicat când realitatea este că pur și simplu oamenii care înțeleg aceste noțiuni nu cer voturi, iar cei care le cer nu au nici cea mai mică legătură cu competența, fie ea smart sau nu.
O altă caracteristică atipică a acestei campanii este fluturarea CV-ului care devine mai ceva ca broșura electorală. Mai ales pentru cei după 30 si un pic, un CV împopoțonat cu rom-engleză mai ceva ca bradul de Crăciun este un must (și nu, nu mă refer la mai dulcele produs al viilor!). Nu mai vezi decât line-operatori, developeri, manageri, ba am citit și de un trainee (la 40 de ani?!), deși cred că acolo e un pic de typo totuși.
Toate CV-urile abundă în cursuri cu denumiri alambicate, voluntariat făcut în tot felul de organizații pepinieră, școli cu denumiri pompoase, dar niciuna fizic, încât te întrebi pe buna dreptate când au mai trăit oamenii ăștia, ca să nu mai zicem când și-au mai obținut și experiența profesională.
Dar cele mai cu moț sunt CV-urile alea în care la 20 de ani tronează fără drept de apel titulatura de manager… Însă luate puțin la scuturat toate aceste mari realizări ale candidaților nu sunt mai prejos de promisiunile electorale, adică doar niște himere, pentru că în momentul în care sunt puși să își dea cu părerea, strict in domeniul în care se bat cu CV-ul în piept că-l stăpânesc cu măiestrie, realizăm cât de mare a ajuns impostura și la acest nivel. Și iată cum atipicul se transforma in tiparul ultimilor 30 de ani de politică și ajungem, siderați si dezamăgiți, să alegem să schimbăm Romania… cu o altă țară.
Deși am ascultat pe toate canalele diverși candidați, de la diverse partide, nu am auzit in nici o dezbatere ca cineva sa ia taurul de coarne și să își asume punctual rezolvarea celei mai mari probleme cu care ne confruntam acum.
Mană cerească pentru un candidat de valoare, situația atipică creată de pandemie ar fi adus voturi fără număr exact de la acei nehotărâți/nemulțumiți care reprezintă cel puțin 30% din electorat, adică cei care nu MAI votează.
Un program cu o viziune pe termen scurt, mediu, chiar si cu accente pe termen lung, ar fi creat acea emulație necesara dezmorțirii oamenilor de bine din aceasta țară. Ar fi creat dezbateri reale, cu priza la public, cu interes și ar fi reclădit relația între cetățean și aleși, prezenți sau viitori. Dar uitându-ne la punctele de mai sus realizam că deși avem cu ce, nu avem cu cine și deși am avea cu cine, nu mai avem pentru ce.
Impostura ca mod de viață este propagată pe toate canalele, fie ele tipice sau atipice. Atipic ar fi ca pe 27 septembrie să câștige Romania bunului simt. Tipic oare ce va fi?
Andreea MITROFAN
