Violeta Alexandru, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, le-a dat mai multe sfaturi românilor care muncesc sau au muncit într-un stat membru al Uniunii Europene şi sunt interesaţi să îşi depună dosarul de pensie, scrie banii.net.
În primul rând, ministrul a recunoscut că există anumite probleme în ceea ce privește dosarele de pensii comunitare, unde ar exista întârzieri uriașe. “Aici sunt implicate instituții din două sau din mai multe țări. Presupune un efort complex pentru că implică, pe lângă munca și seriozitatea din fiecare țară, și un schimb de informații și documente între state. M-am ocupat în ultimele săptămâni de situația dosarelor din Spania și din Italia, dosare cu întârzieri chiar și de peste 2 ani”, a scris pe facebook Violeta Alexandru, anunțând că pentru Spania, de la 500 dosare cu termene întârziate, s-a ajuns la 98, iar pentru Italia, de la 2300 dosare, s-a ajuns la 914.
Sfaturi utile
Ministrul susține că autoritățiile își fac treaba, dar că este important ca personele care solicită pensie să știe ce au de făcut.
“Pentru a obține o pensie din sistemul public din Spania sau din Italia, trebuie să aveți minim 15 respectiv 20 ani de muncă contributivă (lucrați cumulat în orice stat al Uniunii Europene). Pentru a obține o pensie din sistemul public din România, trebuie să aveți minim 15 ani de muncă contributivă (lucrați doar în România sau cumulat în orice stat al Uniunii Europene). Dacă aveți minim 15 ani de lucru în România, vi se va calcula o pensie în România, separată de pensia pe care o veți primi din celălalt stat”, a explicat ministrul Muncii.
Violeta Alexandru a mai arătat și ce pot face cei care nu au îndeplinit stagiul minim de cotizare în țară, precum și unde trebuie să depună dosarul cei care au dreptul la pensie.
“Dacă vechimea este mai mică de 15 ani, este necesar pentru deschiderea dreptului de pensie din România, de confirmarea vechimii complete din străinătate prin formularul E 205. Pentru stabilirea drepturilor de pensie, persoana îndreptățită se adresează unei singure instituții în țara în care are domiciliul sau reședința la momentul pensionării, această cerere fiind valabilă pentru toate instituțiile din țările membre Uniunii Europene unde persoana a lucrat”, a mai scris ministrul.
Cererea de pensie se depune de regulă la instituția competentă din raza de domiciliu sau de reședință sau în baza unei procuri speciale, în România, dacă persoana are domiciliul valabil în țară. Documentele depuse împreună cu cererea pentru o pensie comunitară vor fi trimise către instituția omoloagă din țara unde persoana a lucrat, de către instituția din România, pentru a se deschide dreptul la pensie comunitară. Schimbul de informații între state privind vechimea în muncă se face prin intermediul formularului E205, iar instituțiile comunică între ele acest formular.
Actele necesare
Violeta Alexandru a mai scris că, în momentul în care o persoană se decide să deschidă dreptul de pensie și merge la instituția de pensii din țară sau din străinătate, în funcție de locul în care are reședința, trebuie să se asigure că are toate documentele necesare. De exemplu, pentru limită de vârstă este nevoie de:
* carnetul de muncă (original și copie)/alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată;
* actele de stare civilă ale solicitantului: BI/CI, certificat de naștere și de căsătorie (original și copie); livretul militar (original şi copie);
* diploma de absolvire a învățământului universitar (original și copie) şi adeverința din care să rezulte durata normală, perioada studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi; dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfășurate în cadrul unor instituții de învățământ universitar din străinătate;
* adeverința privind sporurile
* adeverința privind încadrarea activității în fostele grupe I și/sau II de muncă, în condiții deosebite și speciale , în original.
* documente din care să reiasă perioada de lucru și locul de muncă în străinătate.
Ministrul mai atrage atenția că este important ca documentele depuse să aibă număr, data de înregistrare, ștampila unității emitente, semnătura și să fie lizibile/nedeteriorate. De asemenea, îi sfătuiește pe cei care solicită pensie să revină după o perioadă să verifice la instituția unde s-a depus dosarul dacă s-au trimis către România documentele.
Pandemia a pus la pământ economia spaniolă