UiPath, companie înființată în România și ajunsă lider mondial pe piața de Robotic Process Automation (RPA), a anunțat că și-a închis runda de investiții Seria E, strângând 225 milioane dolari, fapt care îi aduce o evaluare de 10,2 miliarde de dolari.
Runda a fost condusă de Alkeon Capital Management și a inclus companii și fonduri de investiții printre care Accel, Coatue, Dragoneer, IVP, Madrona Venture Group, Sequoia Capital, Tencent, Tiger Global, Wellington, precum și fonduri consiliate de T. Rowe Price Associates Inc.
UiPath va folosi această finanțare pentru noi investiții în cercetare și dezvoltare.
“Această finanţare ne permite să accelerăm ambiţiile pe care le are platforma noastră pentru a răspunde cerinţelor în creştere ale clienţilor şi pentru a aduce soluţii de automatizare la un miliard de ‘cetățeni-dezvloltatori’, transformând astfel fiecare companie într-o companie de software. Vom dezvolta platforma noastră, care este lider de piață, și vom continua să investim mai puternic în inovație şi să ne extindem ofertele în cloud. COVID-19 a crescut nevoia critică de automatizare pentru a răspunde provocărilor şi de a crea valoare în zile şi săptămâni, nu în luni sau ani. Ne luăm angajamentul de a lucra şi mai mult pentru a ne ajuta clienţii să evolueze, să se transforme şi să aibă succes rapid în noua realitate”, a declarat Daniel Dines, CEO şi cofondator al UiPath.