Orlando Culea, președintele ADER: Evenimentele de azi, arată încă o dată incapacitatea actualei clase politice

0

Partidul ADER critică dur depunerea mandatului de către Florin Cîțu calificând actul drept o gravă iresponsabilitate.

„Evenimentele de azi, arată încă o dată incapacitatea actualei clase politice. Astfel, cu atât mai mult se impune schimbarea actualilor politicieni. Promovarea unor formațiuni noi, a unor oameni noi”, a declarat Orlando Culea, presedintele ADER. 

„Depunerea mandatului de către domnul Câțu, premierul desemnat, este un act în aceste împrejurări, de o gravă iresponsabilitate, ce urmează un scenariu oarecum explicit.

În aceste condiții Starea de urgență trebuie urgent instaurată. Este o măsură care va putea preveni o posibilă criză sanitară de proporții. Starea de urgență nu înseamnă neapărat restrângerea drepturilor fundamentale, ci mai degrabă protejarea lor. În Constituție este prevăzut clar care sunt condițiile instaurării stării de urgență și anume:“iminența producerii ori producerea unor dezastre, ceea ce face necesare prevenirea, limitarea și înlăturarea efectelor acestora”. În stare de urgență autoritățile au mai multe libertăți de intervenție pentru protejarea vieții oamenilor. Oricum aici se va ajunge. Cu cât mai repede cu atât mai bine.

A sacrifica totul de dragul anicipatelor nu este de natură a aprecia că aceste partide fățarnice sunt preocupate de interesul românilor și al României ci mai degrabă de interese personale și probabil pentru a servi cât mai curând anumite interese externe care nu pot fi votate de actualul Parlament.

Demersurile publice ale unor lideri politici privind închiderea granițelor sau a Capitalei fac parte tot din portavocea și corul sirenelor ce doresc instalarea haosului în România. O situație de haos, panică și isterie poate acoperi, fără să mai fim atenți, alte demersuri mult mai concrete legat de resursele României ale unor cercuri foarte pragmatice. Este dacă vreți norul de fum care acoperă mari interese legate de România.

De aceeea este imperios necesar ca instituțiile statului, Parlament, Guvern, ministere, clelalte instituții să aibă autoritatea dată de Constituție și să funcționeze, avînd astfel și răspunderea legală față de actele lor.

Combaterea fake news, ca armă împotriva creării instabilității, trebuie să fie preocuparea centrală a celor abilitați.

Deopotrivă autorități și cetățeni, trebuie să preluăm de la comunicatorii oficiali recomandările și să le și respectăm.

Spunem tuturor ADER la România !” se arată în comunicatul al partidului ADER.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here