Un număr de 1.452 de persoane au fost confirmate, până în prezent, în România, cu noul coronavirus, fiind înregistrate 29 de decese, informează sâmbătă Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
De la ultima informare, au fost înregistrate 160 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Pacienţii recent confirmaţi cu infecţie au vârste cuprinse între 13 şi 83 de ani, precizează GCS.
Dintre persoanele infectate, 139 au fost declarate vindecate şi externate: 54 – la Timişoara, 55 – la Bucureşti, 16 – la Iaşi, 6 – la Craiova, 6 – la Constanţa şi 2 – la Cluj.
Până sâmbătă, 29 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 şi cu boli cronice preexistente, internate în spitale din Craiova, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timişoara, Cluj-Napoca şi Neamţ, au decedat.
La ATI, în acest moment, sunt internaţi 34 de pacienţi, din care 25 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalţi pacienţi este bună, staţionară.
Aproape 20.000 de teste efectuate
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 19.663 de teste, din care 1.277 în unități medicale private.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.122 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 6.039 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Până în prezent, prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite 209 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 3, polițiștii au depistat 23.973 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 31.410.624 de lei.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 67 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 52 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 3 în Franța și câte unul în Tunisia, Irlanda, Marea Britanie și Luxemburg.
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 11 cetățeni români aflați în străinătate, 8 în Italia, 2 în Franța și 1 în Marea Britanie, au decedat.
Până la data de 27 martie 2020, au fost raportate 265.421 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.