Editorial Denisa Radu. ”Am făcut, am adoptat” vs ”Vom analiza, ne gândim” – diferențe fine de nuanță și de competență

0

De când această luptă cu noul Coronavirus a devenit o criză națională, găsirea unor măsuri concrete și potrivite de către autorități a devenit singura speranță a oamenilor. Am fost cu toții martori la rezolvarea unor priorități politice la nivel guvernamental, în detrimentul gestionării noii avalanșe. Când ne referim la autorități, distingem clar gradul de raportare al acestora la problemă, cât și pe cel de responsabilitate. Întreaga Românie este afectată, unele regiuni mai mult, altele mai puțin. Bucureștiul este, clar, cel mai afectat, dar și cel mai mare oraș din România, iar pericolul trebuie controlat cât mai bine. Aici se raportează totul la cea mai mică unitate de timp, întârzierile putând avea consecințe. Cu toate astea, orașul a fost administrat exemplar într-un timp scurt. Deși, Guvernul este îndreptățit să ia măsurile de impact, membrii acestuia și-au petrecut ultimele săptămâni râzând unii de alții prin cafenele sau luptând pentru un fotoliu. În fiecare conferință de presă sau declarație, au fost transmise opiniei publice doar următoarele fraze: „vom lua măsuri”, „vom analiza”, „ne gândim”, „există o posibilitate”. Și totuși, care sunt acele măsuri? În special, cele economie, mediul de afaceri fiind cel mai afectat. Oamenii așteaptă fapte. Iar pe de-o parte, ne dăm cu stângul în dreptul, birocratizând și mai mult sistemul pentru IMM-uri. Alte măsuri cu care se laudă Guvernul, sunt cele impuse prin starea de urgență. Să nu uităm că miniștrii ignoră procedurile, „că nu fac nimic cu ele”. Avem la polul opus, gestionarea Bucureștiului, centrul țării. Să analizăm puțin. Aici, administrația nu a spus niciodată „ne gândim la anumite măsuri”, ci le-a prezentat direct în spațiul public, reducând substanțial impactul pandemiei. Întâi, printr-o ședință a CGMB, s-au alocat fonduri pentru spitale, iar consilierii generali au fost pregătiți tot acest timp pentru eventuale ședințe. Cea mai mare atenție a fost concentrată pe sistemul medical, pentru că în aceste zile, medicii fac cele mai mari eforturi pentru a ajuta pacienții. De asemenea, a fost lansată o platformă gratuită de consultații medicale online, se va acorda asistență medicală la domiciliu, iar Spitalul Victor Gomoiu preia copiii cu probleme de la Victor Babeș. Pentru că în București vin cele mai multe persoane din zone afectate de virus, s-au pus la dispoziție spații de carantină, iar editura Litera a donat cărți. Pe de altă parte, s-a emis o Dispozitie prin care se reglementeaza regimul de valabilitate a unor avize sau autorizatii, pentru a veni în sprijinul mediului de afaceri. Toate aceste măsuri au fost adoptate fără a fi anunțate cu fast înainte cu saptămâni, ci au fost comunicate într-un timp record ca fiind deja adoptate. Acețași lucru îl așteaptă și cetățenii de la Guvern. Amânările nu fac altceva decât să denote o depășire de situație și o concentrare anterioară asupra altor planuri. Deosebim de fiecare dată diverse nuanțe între atitudinile și discursurile politicenilor. Responsabilitatea, competența și prioritățile sunt caracteristicile care îi diferențiază, iar aceste momente reprezintă un test dat în fața populației ce i-au ales.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here