Cine va fi noul premier al României

0

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că joi la prânz începe consultările cu partidele politice pentru desemnarea unui nou premier. „Eu am fost și rămân, și v-o spun ca să fie foarte clar, adeptul alegerile anticipate. Eu îmi doresc să intrăm într-o logică care duce spre alegeri anticipate. Dacă însă constat că partidele parlamentare nu doresc acest lucru sau nu reușesc să înțeleagă acest lucru, atunci voi insista ca în continuare să fie votat un guvern care vine cu o agendă reformatoare, un guvern care este construit de și în jurul PNL. Asta ca să fie foarte clar ce se va întâmpla în continuare”, a precizat șeful statului. Iohannis a garantat că, în tot acest timp, instituțiile statului vor funcționa.

A forțat a treia angajare a răspunderii și a reușit să provoace PSD să facă primul pas spre anticipate. Cabinetul Orban a fost dat jos după 3 luni de guvernare. Parlamentarii și-au spus vorbe grele la dezbateri. „Suntem mândri de ce am făcut până acum, înainte de a fi demişi de un Parlament dominat de forţe retrograde”, a fost reacția premierului demis.

PSD și Pro România îl susțin pe Remus Pricopie pentru funcția de premier, a anunțat Marcel Ciolacu la Palatul Parlamentului. „Mergem cu o singură nominalizare la guvern, în persoana lui Remus Pricopie, rectorul SNSPA, fost ministru al Educației, un pro-european și un pro – american”, a declarat Ciolacu

Consultările vor avea loc după următorul program:

* Ora 12.00 – Partidul Naţional Liberal (PNL);
* Ora 12.45 – Partidul Social Democrat (PSD);
* Ora 13.30 – Uniunea Salvaţi România (USR);
* Ora 14.15 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
* Ora 15.00 – Partidul Mişcarea Populară (PMP);
* Ora 15.45 – Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE);
* Ora 16.30 – Grupul parlamentar Pro Europa;
* Ora 17.15 – Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.


„Este nevoie de câţiva paşi politici şi vor fi făcuţi într-o succesiune foarte rapidă. (…) Mâine seară, după ce voi termina toate consultările, probabil că voi anunţa deja persoana desemnată pentru a forma un nou guvern”, a indicat președintele Klaus Iohannis miercuri seară, în declarația susținută la Palatul Cotroceni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here