Cresc amenzile, dar și indemnizațiile demnitarilor. De vină este inconștiența, incompetența sau prostia politicienilor

0

Punctul de amendă creşte, începând cu 1 ianuarie 2020, de la 145 lei la 223 lei. Deși Guvernul a promis că acest lucru nu se va întâmpla și a inclus măsura de a îngheța punctul de amendă în proiectul de lege privind modificarea OUG nr. 114/2018, pentru care și-a asumat răspunderea, PSD i-a încurcat planurile. Astfel, în ziua ultimei ședințe de Guvern din acest an, social-democrații au contestat la Curtea Constituțională actul normativ. Prin urmare, până judecătorii constituționali nu vor da o soluție, președintele Klaus Iohannis nu poate să promulge legea, iar valoarea punctului de amendă se calculează la 10% din salariul minim brut în vigoare, iar asta înseamnă o majorare cu peste 50% faţă de nivelul actual.

Proiectul de lege privind modificarea OUG nr. 114/2018, pe care Guvernul Orban şi-a angajat răspunderea în Parlament, elimină taxele şi obligaţiile impuse de Guvernul Dăncilă în domeniul bancar, energetic şi al fondurilor de pensii private.

Amânarea intrării în vigoare a proiectului are ca efect majorarea indemnizaţiilor demnitarilor, care vor creşte o dată cu majorarea salariului minim, şi majorarea cuantumului sporului pentru condiţii vătămătoare de muncă. De asemenea, aleşii locali vor putea solicita pensii speciale.

Despre acest subiect, prima dată a scris profit.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here