Isărescu, BNR: „Nu doar mărimea impozitelor contează. Se vorbeşte de reducerea impozitării, dar unde să le mai reduci, măi nene?”

0

„Reducerea impozitelor pare cea mai simplă soluţie, dar eu cred că nu numai mărimea acestora contează, ci şi povara birocraţiei, domnia sau nu a legii, costurile pentru obţinerea de avize şi autorizaţii sau chestiunile contractuale”, a declarat Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR).

„Nu doar mărimea impozitelor contează, cum uneori se discută. Şi acum se mai vorbeşte de reducerea impozitării. Unde să le mai reduci, măi nene? Scuzaţi-mi exprimarea… Avem numai 26% din PIB venituri din impozite, cel mai mic nivel din toate ţările europene. Am ieşit din orice model european. Bineînţeles că pare cea mai simplă soluţie, dar eu cred că nu numai mărimea impozitelor contează, ci şi povara birocraţiei, domnia sau nu a legii, costurile pentru obţinerea de avize şi autorizaţii sau chestiunea contractuală”, a declarat Isărescu, în cadrul unei conferințe organizate de Consiliul Concurenței.

Potrivit guvernatorului BNR, totul trebuie să plece de la disciplina de plăţi pe care o impun cei de la Finanţe.

„Mai este un aspect care, de multe ori, condiţionează calitatea instituţiilor: independenţa funcţionarilor. Doar o instituţie care ştie că profesionalismul şi binele public sunt adevăratele constrângeri ale funcţionarului, şi nu influenţa sau interesul cuiva, poate contribui la consolidarea climatului de afaceri”, a afirmat Isărescu, citat de Agerpres.

Mai multe detalii pe banii.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here