Exclusiv. DOCUMENT: CFR Călători a rămas și fără Săgeata Albastră. DNA a cerut acte de la CFR Călători

0

Remarul 16 Februarie, contractorul reparațiilor la celebra săgeata albastră, nu a reușit să repare decât șase din cele o sută douăzeci de automotoare pe care CFR Călători le are în exploatare. În acest moment contractul de reparație este expirat iar pentru a putea fi reparate va trebui o nouă licitație care va lasă CFR Călători și fără aceste trenuri. 

Acest contract a fost deja prelungit de două ori de când a fost încheiat, iar firma din Cluj nu a reușit să livreze decât un automotor reparat o dată la trei luni. Trebuie precizat că Remarul 16 Februarie este societatea lui Călin Mitică, cel care deține și Transferoviar Grup, principalul concurent al CFR Călători. Omul de afaceri este foarte apropiat de numarul 2 din PNL, Rares Bogdan.

Acest contract a fost deja prelungit de două ori de când a fost încheiat, iar firma din Cluj nu a reușit să livreze decât un automotor reparat o dată la trei luni. Trebuie precizat că Remarul 16 Februarie este societatea lui Călin Mitică, cel care deține și Transferoviar Grup, principalul concurent al CFR Călători.

Surse oficiale au declarat pentru Piata Presei că la nivelul Ministerului Transporturilor se fac presiuni uriașe pentru prelungirea acestui contract. O nouă decizie de prelungire cu Remarul ar putea face ca acest contract să intre din nou în atenția DNA. 

Guvernarea PSD merge cu roțile PDL-PNL


Fie că vorbim despre prost management, fie despre înțelegeri care permit căpușarea firmei de stat de către abonații la contractele cu CFR-ul, cert este că criza din transportul feroviar de călători nu a fost stopată. Guvernările PSD nu au descâlcit ițele țesute în jurul companiei, încă din vremea când de Transporturi se ocupa PD-ul lui Traian Băsescu și Vasile Blaga (evident, cu o scurtă pauză luată sub conducerea liberalului Orban). Nici semnalele din presă, nici măcar schimbarea până la capăt promisă de PSD nu i-au deranjat pe cei aflați la „maneta” CFR Călători.
În 2017, de exemplu, compania încheia un contract cadru cu firma Remarul 16 Februarie SA pentru revizia capitală a automotoarelor Desiro (Săgeata Albastră). Grupul de investigații condus de Mugur Ciuvică avertiza, pe site-ul grupul.ro, că ar putea fi pusă în pericol siguranța călătorilor.
Nu era vorba despre simple reparații, ci despre reparații care presupun riscuri majore pentru viața pasagerilor (clasa de risc 1A): reparații la sistemul de frânare, înlocuirea geamurilor, înlocuirea stingătoarelor de incendii, înlocuirea articulațiilor dintre vagoane, reparații la rezervoarele de combustibil etc.

omul de afaceri Calin Mitica este prieten foarte apropiat a lui Rares Bogdan

Reparații cu piese mult prea ieftine pentru vagoanele de călători

Grupul.ro susținea că Remarul, firmă abonată la contracte cu CFR, a câștigat licitația pentru repararea trenurilor Săgeata Albastră anunțând că piesele pe care le va folosi la reparații au prețuri și de 17 ori mai mici decât prețul de listă al unicilor producători ai pieselor respective. Astfel, Remarul a anunțat că va folosi: supape de frânare urgență în valoare de 308 euro, deși prețul real al acestora este 1.533 euro (unicul producător este firma Knorr Bremse); geamuri laterale la cabina de conducere în valoare de 66 euro, deși prețul real al acestora este 583 euro (unicul producător este firma Glastrosch); manometre de 37 euro, deși prețul real al acestora este 272 euro (unicul producător este firma Knorr Bremse); capace cuplă electrică de 33 euro, deși prețul real al acestora este 587 euro (unicul producător este firma Voith); regulatoare de presiune de 219 euro, deși prețul real al acestora este 725 euro (unicul producător este firma Knorr Bremse).

Se ridică, deci, întrebarea dacă piesele pe care le va folosi Remarul sunt second-hand, sau nu sunt originale. Grupul.ro considera că Remarul ar fi trebuit exclusă din start de la această licitație pentru că se află în litigiu cu CFR Călători SA în urma unui contract încheiat în 2014, CFR acuzând Remarul de încălcarea obligațiilor care îi reveneau prin contract; există, depusă de CFR, în 2013, o plângere penală împotriva Remarul pe motiv că aceasta din urmă i-ar fi vândut în anul 2007 vagoane care conțineau azbest, substanță cancerigenă interzisă în întreaga lume. Vagoanele construite cu azbest de Remarul au circulat câțiva ani, expunând mii de călători îmbolnăvirii, azbestul fiind descoperit abia în momentul în care vagoanele au intrat în reparații; Remarul se află în conflit de interese, acesta făcând parte din Grupul Transferoviar, care este principalul concurent pe piață al CFR Călători.

Reparațiile Săgeții Albastre, la DNA

DNA l-a trimis în judecată pe Călin Mitică, omul de afaceri care controlează companiile REMARUL 16 FEBRUARIE S.A. Cluj Napoca și S.C. TRANSFEROVIAR, și pe directorul Remarul, Dumitru Barbacuti, pentru luare de mită, dar și pentru alte infracțiuni în anul 2015.

În dosar au mai foști trimis în judecată și alte persoane fizice și juridice implicate, printre care Teodor Gavris, șef Serviciu Automotoare și, ulterior, director de tracțiune în cadrul S.N.T.F.C. CFR Călători S.A., și Laurențiu Seceleanu, director al Sucursalei Regionale de Cai Ferate SRCF Galați.
Potrivit procurorilor, în perioada 28 ianuarie 2013 -16 iunie 2014, Călin Mitică a dispus remiterea cu titlu de mită, în 12 tranșe succesive, a sumei totale de 414.392 lei, inculpatului Gavris Teodor Alexandru, șef Serviciu Automotoare și ulterior, director de tracțiune în cadrul S.N.T.F.C. C.F.R. CĂLĂTORI S.A., pentru că acesta din urmă să sprijine interesele de afaceri ale S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A. Cluj Napoca, astfel încât să obțînă contractele de servicii Revizie tip R 7 la Automotoarele Desiro ‘Săgeata Albastră’, în valoare maximă de 220.990.260 lei și Revizie tip R8 la automotoarele Desiro ‘Săgeata Albastră’ (ambele contracte fiind atribuite de autoritatea contractantă S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A.).

Remiterea sumelor de bani a fost efectuată indirect, într-o formă disimulată, prin decontarea de către S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A. a unor facturi fictive, emise de S.C. TEVPAG PLAN S.R.L. București (societate comercială controlată de Gavris Teodor Alexandru), în baza unor acte de recepție fictive și prin organizarea unui circuit de decontare bancară cu un titlu fictiv, afirmă Direcția Națională Anticorupție.

Comunicatul DNA:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților:

CĂLIN MITICĂ, om de afaceri care controlează acționariatul S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A. Cluj Napoca și S.C. TRANSFEROVIAR S.A. Cluj Napoca, la dată faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:

– dare de mită, în formă continuată;

– spălare de bani, în formă continuată;

– instigare la abuz în serviciu, în formă continuată;

– complicitate la dare de mită, în formă continuată;

– complicitate la spălare de bani, în formă continuată și

– complicitate la cumpărare de influență.

BARBACUTI DUMITRU, director general al S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE SĂ Cluj Napoca, la dată faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:

– dare de mită, în formă continuată;

– spălare de bani, în formă continuată și

– instigare la abuz în serviciu, în formă continuată.

GAVRIS TEODOR ALEXANDRU, șef Serviciu Automotoare și, ulterior, director de tracțiune în cadrul S.N.T.F.C. CFR Călători S.A., la dată faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:

– luare de mită, în formă continuată (două infracțiuni) și

– complicitate la spălare de bani, în formă continuată.

ȘTEFAN ADRIIAN, director de infrastructură al S.C. TRANSFEROVIAR GRUP S.A. Cluj Napoca, la dată faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:

– dare de mită, în formă continuată;

– spălare de bani, în formă continuată și

– cumpărare de influență.

SECELEANU LAURENȚIU, director al Sucursalei Regionale de Cai Ferate SRCF Galați (C.R.E.I.R. Galați), din cadrul C.N.C.F. CFR S.A., la dată faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:

– luare de mită, în formă continuată și

– complicitate la spălare de bani, în formă continuată.

Și în stare de libertate, a inculpaților

S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A. Cluj Napoca, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:

– dare de mită, în formă continuată;

– spălare de bani, în formă continuată și

– instigare la abuz în serviciu, în formă continuată.

PANAITE MARIAN, inspector în cadrul Autorității Feroviare Române AFER, la dată faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

ARNAUTU MIRCEA CRISTIAN, director al Oficiului Notificat Feroviar Român O.N.F.R., din cadrul Autorității Feroviare Române A.F.E.R., la dată faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

DAE GELU, director general al Autorității Feroviare Române A.F.E.R., la dată faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului.

ANDREI ȘTEFAN FLORIN, administrator al unei societăți comerciale, la dată faptelor și SECELEANU LILIANA LUȚă, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:

– complicitate la luare de mită, în formă continuată;

– complicitate la dare de mită, în formă continuată și

– complicitate la spălare de bani, în formă continuată.

TRANDAFIRESCU SORIN ALEXANDRU, director general adjunct al Departamentului de proiecte cu finanțare nerambursabilă, din cadrul C.N.C.F. CFR S.A., la dată faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 28 ianuarie 2013 – 16 iunie 2014, inculpatul Călin Mitică a dispus remiterea cu titlu de mită, în 12 tranșe succesive, a sumei totale de 414.392 lei, inculpatului Gavris Teodor Alexandru, șef Serviciu Automotoare și ulterior, director de tracțiune în cadrul S.N.T.F.C. C.F.R. CĂLĂTORI S.A., pentru că acesta din urmă să sprijine interesele de afaceri ale S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A. Cluj Napoca, astfel încât să obțînă contractele de servicii Revizie tip R 7 la Automotoarele Desiro ‘Săgeata Albastră’, în valoare maximă de 220.990.260 lei și Revizie tip R8 la automotoarele Desiro ‘Săgeata Albastră’ (ambele contracte fiind atribuite de autoritatea contractantă S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A.).

Remiterea sumelor de bani a fost efectuată indirect, într-o formă disimulată, prin decontarea de către S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A. a unor facturi fictive, emise de S.C. TEVPAG PLAN S.R.L. București (societate comercială controlată de Gavris Teodor Alexandru), în baza unor acte de recepție fictive și prin organizarea unui circuit de decontare bancară cu un titlu fictiv.

La actele materiale săvârșite de inculpatul Călin Mitică în perioada 25 aprilie 2014 – 16 iunie 2014, inculpatul Barbacuti Dumitru, director general al S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE SĂ Cluj Napoca, a participat în calitate de coautor.

Inculpații Călin Mitică și Barbacuti Dumitru au urmărit astfel să obțînă sprijinul inculpatului Gavris Teodor Alexandru, în ceea ce privește reviziile R7 și R8, atât în vederea atribuirii acestor servicii către S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A., cât și pentru derularea raporturilor contractuale (ulterior eventualei atribuiri) în condiții favorabile intereselor economice ale S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A.

În luna septembrie 2014, inculpații Călin Mitică și Barbacuti Dumitru, i-au determinat pe inculpații Arnautu Mircea Cristian, director al Organismului Notificat Feroviar Român O.N.F.R. din cadrul A.F.E.R. și Panaite Marian, inspector în cadrul A.F.E.R., să își îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, cauzând prin această o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale persoanei vătămate S.N.T.F.C. C.F.R. CĂLĂTORI S.A.

În concret, inculpații Arnautu Mircea Cristian și Panaite Marian au semnat acte oficiale prin care au omologat în condiții abuzive operatorul economic privat S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A. Cluj Napoca, pentru că această societate să poată participa la licitația privind ‘Servicii de reparații tip RR la locomotivele electrice 5100 KW, dotate cu ICOL’, valoarea lucrărilor licitate fiind de maxim 55.284.858,72 lei.

Omologarea a fost efectuată în condițiile în care S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A. nu îndeplinea condițiile legale obligatorii pentru a obține omologarea în stadiul preliminar, condiție obligatorie în vederea participării la licitație a firmei respective.

Astfel, demersurile ilegale efectuate de către inculpații Arnautu Mircea Cristian și Panaite Marian au condus în final, la câștigarea licitației respective de către operatorul economic privat S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A.

În perioada decembrie 2014 – ianuarie 2015, inculpatul Dae Gelu, în calitate de director general al Autorității Feroviare Române A.F.E.R., a exercitat presiuni asupra membrilor unei Comisii de analiză constituită la nivelul O.N.F.R. (prin amenințarea referitoare la pierderea funcțiilor de conducere deținute, respectiv cercetarea și sancționarea disciplinară) în scopul îngreunării cercetărilor în prezența cauza penală, prin împiedicarea tragerii la răspundere penală a inculpatului Călin Mitică.

Astfel, inculpatul Dae Gelu i-a determinat pe membrii Comisiei să revizuiască raportul adoptat inițial și să întocmească Raportul revizuit din 19 decembrie 2014, prin care s-a decis, în mod vădit abuziv, menținerea certificatului de omologare obținut fraudulos de S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A. Cluj Napoca.

Ulterior, A.F.E.R. a expediat la dosarul de urmărire penală o adresa oficială, semnată de către inculpatul Dae Gelu, în calitate de director general, în conținutul căreia au fost inserate, cu știință, aspecte de fapt mincinoase, cu scopul direct de a-l favoriza pe inculpatul Călin Mitică.

În luna decembrie 2012, inculpatul Ștefan Adriian, director de infrastructură al S.C. TRANSFEROVIAR GRUP S.A. Cluj Napoca, a promis și remis efectiv un folos material necuvenit inculpatului Trandafirescu Sorin Alexandru, director general adjunct al Departamentului de proiecte cu finanțare nerambursabilă din cadrul C.NC.F. CFR S.A., pentru că acesta din urmă, în virtutea influenței avute în cadrul companiei naționale, să determine funcționari din subordine să îndeplinească acte contrare îndatoririlor lor de serviciu, în vederea avantajarii intereselor economice ale S.C. TRANSFEROVIAR GRUP S.A.

Folosul material necuvenit primit de inculpatul Trandafirescu Sorin Alexandru, de la inculpatul Ștefan Adriian, cu complicitatea inculpatului Călin Mitică (care a aprobat cheltuirea sumei de bani), a constat într-un abonament conțînând 10 călătorii dus – întors cu avionul, pe relația București ¬ Iași, în valoare totală de 1.870 euro.

În perioada martie 2013 – martie 2014, inculpatul Ștefan Adriian, director de infrastructură al S.C. TRANSFEROVIAR GRUP S.A. Cluj Napoca, a dat cu titlu de mită, în mai multe rânduri, suma totală de 105.665 lei, inculpatului Seceleanu Laurențiu, director al Sucursalei Regionale de Cai Ferate Galați (denumită anterior C.R.E.I.R. Galați), din cadrul Companiei Naționale CFR SĂ, pentru că acesta din urmă să sprijine interesele economice ale S.C. TRANSFEROVIAR GRUP S.A. Cluj Napoca.

Remiterea sumelor de bani a fost efectuată atât în numerar, cât și în modalități disimulate, prin decontarea de către SC TRANSFEROVIAR GRUP SĂ Cluj Napoca a unor facturi fictive emise de o societate comercială administrată de inculpatul Andrei Ștefan Florin sau prin angajarea fictivă în muncă a inculpatei Seceleanu Liliana Luță, soția directorului C.R.E.I.R. Galați.

Remiterea sumelor de bani date cu titlu de mită de către inculpatul Ștefan Adriian, a fost efectuată cu complicitatea inculpaților Călin Mitică, Seceleanu Liliana Luță și Andrei Ștefan Florin, după cum urmează:

– inculpatul Călin Mitică a aprobat remiterea celor 22 tranșe de mită și a justificat scoaterea unor sume de bani din patrimoniul S.C. TRANSFEROVIAR GRUP S.A. (remise inculpatului Seceleanu Laurențiu), prin justificarea fictivă a încasării unor dividende;

– la datele de 29 octombrie 2013 și 10 decembrie 2013, inculpatul Ștefan Adriian a remis inculpatului Seceleanu Laurențiu, direct sau prin intermediar, sumele de 20.000 lei și 25.000 lei, în scopul arătat anterior;

– în perioada martie 2013 – martie 2014, S.C. TRANSFEROVIAR GRUP S.A. Cluj Napoca a plătit inculpatei Seceleanu Liliana Luță (soția inculpatului Seceleanu Laurențiu) suma totală de 17.085 lei, fără că inculpata să presteze vreo activitate reală în folosul pretinsului ‘angajator’;

– în cursul anului 2013, inculpatul Andrei Ștefan Florin a emis un număr de 9 facturi, în valoare totală de 43.580 lei, pentru prestarea unor servicii fictive, care au fost decontate prin circuit bancar de S.C. TRANSFEROVIAR GRUP S.A., destinatarul real al sumelor de bani fiind Seceleanu Laurențiu.

În perioada 09 decembrie 2013 – 02 iulie 2014, inculpatul Gavris Teodor Alexandru a pretins și a primit în mod repetat, suma totală de 257.128,64 lei, de la reprezentanții unei societăți comerciale, pentru că să îndeplinească/ să nu îndeplinească, să urgenteze îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri, toate aceste demersuri vizând avantajarea intereselor de afaceri ale societății respective, care avea în derulare contracte atribuite de autoritatea contractantă S.N.T.F.C. C.F.R. CĂLĂTORI S.A.

Remiterea mitei efectuată de societatea respectivă a fost disimulată prin ‘subcontractarea’ unor servicii de reparații în favoarea unei firme controlate de inculpatul Gavris Teodor Alexandru.

Astfel, societatea comercială a decontat, prin circuit bancar, suma menționată anterior, deși firma controlată de inculpat nu a efectuat lucrările ‘subcontractate’.

Procurorii anticorupție au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de inculpații Călin Mitică, Madarasan Kinga, Gavris Teodor Alexandru, Ștefan Adriian și Mihuț Georgel, într-un dosar separat, pentru alte infracțiuni comise de aceștia.

În cauza, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile și sume de bani aparțînând inculpaților menționați în cuprinsul comunicatului.

În cauza, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauza.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedura penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanța spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here