Banii europeni deraiză pe calea ferată. Licitații controversate la CFR Călători. Orban a anunțat privatizări la CFR

0

În cadrul emisiunii Drumurile Noastre de la B1 TV, sindicaliștii CFR au rupt tăcerea și au declarat că riscăm să mergem cu mocănița, dacă investițiile făcute la CFR Călători și CFR Infrastructură nu se deblochează. 

Potrivit dezvăluirilor din cadrul emisiunii, zeci de milioane de euro din fonduri europene riscă să fie pierdute din cauza licitațiilor controversate de la CFR Călători.

Intrat în direct, în cadrul emisiunii Drumurile Noastre, fostul ministru al Transporturilor, Lucian Șova a explicat că el a fost victima unor caiete de sarcini făcute judicios și care duc la blocarea unor licitații. 

Orban vred privatizari la CFR

Premierul desemnat Ludovic Orban a anunţat programul de guvernare, în care sunt incluse mai multe măsuri urgente pe care noul cabinet vrea să le ia. Printre acestea a fost prezentată și Strategia pentru Transporturi.

Strategia pentru Transporturi începe cu ceea ce pare un anunț de privatizare a uneia sau mai multor companii din portofoliul ministerului, companii precum CFR SA (Infrastructură), CFR Călători și CFR Marfă.

“Se va implementa un program accelerat de redresare și de stopare a declinului companiilor de stat din domeniul transporturilor, inclusiv prin măsuri precum privatizarea acestora”, se precizează în programul de guvernare.

Principalele companii de transporturi ce se află sub egida Ministerului Transporturilor sunt CFR SA (Infrastructură), CFR Călători, CFR Marfă și Metrorex SA.

Datoriile însumate ale celor patru companii sunt de 4.034.801.809 de lei. Dintre acestea, cea mai mare datorie este înregistrată de Metrorex SA și este în valoare de aproape 3 miliarde de lei, potrivit datelor oficiale pentru 2018, publicate de Ministerul Finațelor Publice.

O parte dintre datorii reprezintă neachitarea taxei de utilizare a infrastructurii (TUI) de către CFR Călători și CFR Marfă, către administratorul infrastructurii feroviare, CFR SA.

În ceea ce privește pierderile, pierderea netă agregată pentru cele 4 este de 738.845.955 de lei. La capitolul acesta, tot Metrorex se află în cap de listă, înregistrând în 2018 pierderi de peste 508 milioane de lei.

Singura companie care a înregistrat profit în 2018 a fost CFR SA (Infrastructură), fiind pe plus cu 10.492.971 de lei.

Cele 4 companii de transporturi au împreună 45.626 de angajați.

Încercări de privatizare

În anul 2013 s-a încercat privatizarea CFR Marfă, însă fără succes. Privatizarea eşuat pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenței nu a avut la dispoziție timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here