PSD a pierdut majoritatea în Parlament. Moțiunea de cenzură va intra la vot joia viitoare

0

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunţat că va avea loc o nouă şedinţă a Birourilor Permanente, propunerea fiind ca moţiunea să fie citită în plenul Parlamentului joi, iar votul să aibă loc peste o săptămână. Şedinţa Camerelor reunite în care urma să fie citită moţiunea de cenzură depusă de opoziţie împotriva Cabinetului Dăncilă a fost suspendată, după ce ordinea de zi care stabilea citirea moţiunii miercuri şi vot sâmbătă a fost respinsă, astfel încât moţiunea nu a mai fost citită. 

Preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Marcel Ciolacu, a declarat că nu mai este posibil ca votul asupra moţiunii să fie dat sâmbătă, aşa cum s-a stabilit în şedinţa Birourilor Permanente reunite.

Inițial, vicepreședintele Camerei Deputaților Florin Iordache (PSD) a propus în debutul ședinței Birourilor Permanente Reunite (BPR) ca dezbaterea și votul asupra moțiunii de cenzură să aibă loc sâmbătă în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului.

Vicepreședinta Camerei Deputaților, Carmen Mihălcescu a ieșit din sală pentru a-l aduce la ședință pe deputatul minorităților, Dragoş Gabriel Zisopol, pentru a reface cvorumul, iar ședința s-a reluat.

„ Programul pe care Birourile Permanente Reunite l-au stabilit: Pentru astăzi la ora 15:00 e citirea şi sâmbătă la ora 11:00 dezbaterea şi votul. Ce a invocat domnul Ponta la ieşire este că dacă nu va fi cvorum va urma un nou BPR care va stabili o altă dată a moţiunii. Cei 237 care au semnat înseamnă că au şi citit ce au semnat. Au mai fost moţiuni care au fost citite şi duminica. Dacă e o urgenţă pentru a debarca acest guvern putem veni şi sâmbătă. Regulamentar se vine la trei zile de la prezentare. Regulamentar vine data de sâmbătă. Înţeleg că este o urgenţă să fie debarcat acest guvern. pentru noi este o urgenţă să arătăm că aceşti 237 care au semnat nu vor vota. Noi ne bazăm pe faptul că noi vom veni la această moţiune de cenzură şi nu vom vota”, a afirmat Florin Iordache, la finalul şedinţei BPR.

El susţine că cei patru parlamentari din PSD care au semnat moţiunea de cenzură va trebui să îşi asume, iar parlamentarii PSD vor fi prezenţi sâmbătă, dar nu vot vota. 

„Fiecare îşi asumă. Fiecare coleg care a semnat are libertatea de a semna sau nu. Vom avea o discuţie la nivel de partid. Noi trebuie să fim prezenţi, tocmai de a da un semnal”, a adăugat Iordache. 

Opoziţia a depus moţiunea de cenzură marţi, la Parlament, semnând pentru aceasta inclusiv parlamentari din PSD. Printre aceştia se numără fostul deputat PSD Mihăiţă Găină, fostul senator PSD Emanoil Savin, deputatul PSD Marius Bota şi senatorul afiliat PSD Ioan Talpoş, potrivit documentului depus la conducerea Legislativului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here