Ne-am făcut de râs la Bruxelles. Rovana Plumb a refuzat să își justifice averea. Europenii au respins candidatura sa de Comisar European

0

Comisia Juridică a Parlamentului European blochează candidatura Rovanei Plumb la funcția de comisar european din cauza unor neconcordanțe apărute în declarația de avere. Membrii comisiei nu au fost convinși de explicațiile scrise ale acesteia și au convocat-o mâine la o audiere extraordinară alături de candidatul propus de Ungaria. Amănunte în corespondența de la Lucian Pîrvoiu.

Inițial, nu mai puțin de zece candidați la funcția de comisari aveau probleme de integritate, iar în urma verificărilor comisiei juridice a Parlamentului European șapte dintre ei, printre care și controversata candidată din partea Franței, Sylvie Goudard, au fost absolviți.

Rămân dubii asupra a trei dintre candidați, propunerile Poloniei, Ungariei și României.

Într-o scrisoare trimisă Comisiei Juridice a Parlamentului European, Rovana Plumb, candidata propusă de guvernul României pentru portofoliul transporturi din Comisia Europeană, își explică omisiunile din declarația de avere de la Bruxelles, inclusiv faptul că a contribuit financiar la campania partidului Social Democrat printr-un împrumut contractat, care nu poate fi suspectat, în opinia sa, drept conflict de interese, investiție sau plasament financiar.

Explicațiile Rovanei Plumb nu s-au dovedit a fi suficient de credibile, întrucât Comisia Juridică a Parlamentului European a convocat-o mâine pe aceasta la o audiere extraordinară, care va avea loc cu ușile închise.

Potrivit regulamentului de procedură, în cazul în care comisia ajunge la concluzia că există un conflict de interese care nu poate fi soluționat, audierea pentru obținerea protofoliului, în cazul nostru Transporturi, este amânată, iar președintele Parlamentului o informează pe Ursula von der Leyen în legătură cu situația creată. Prin urmare, viitorul președinte al Comisiei Europene poate decide dacă acceptă în echipa sa comisari cu probleme de integritate, sau dimpotrivă, cere alte propuneri. Din Bruxelles, pentru TVR, Lucian Pîrvoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here