Tânăra a venit în ţara noastră, în urmă cu câţiva ani, şi a fost pur şi simplu uimită de frumuseţea locurilor.
”E un oraş cetate parcă desprins din poveştile cu zâne. Are străzi pietruite, clădiri colorate, un centru istoric pietonal… nu ai cum să nu te îndrăgosteşti de Sighişoara”, mai spune Amanda pe blogul ei. De altfel, ea a mai scris un articol pe blogul ei, numit “De ce ar trebui să vizitezi România”.
Ea spune că ţara noastră este foarte frumoasă şi cu preţuri bune. În plus, Amanda, care este din statul american Ohio, punctează că a întâlnit mulţi oameni care ştiu să vorbească engleză, dar şi că nu a avut parte de aglomeraţie, ca în alte ţări.
Oraşul Sighişoara se află în inima Transilvaniei, în judeţul Mureş, pe malul Târnavei Mari, la 95 de kilometri de Sibiu. Este una din puţinele cetăţi medievale care sunt încă locuite, iar Centrul istoric al oraşului, este inclus în patrimoniul mondial UNESCO.