Document EXCLUSIV. Gabriela Firea nu desființează companiile municipale declarate ilegale de instanță

0

În timp ce Prefectura Capitalei cere intrarea în legalitate, în ceea ce privește înființarea celor 22 de companii municipale, asta după ce instanța le-a declarat ilegale- primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, susține în continuare că societățile sunt legale. Motivul: toate actele prin care au fost înființate companiile au primit aviz de la Prefectura Capitalei când instituția era condusă de mâna dreaptă a lui Firea și a edilului Voluntari, Florentin Pandele- Speranța Cliseru.

„Înființarea companiilor municipale, în general, a fost o măsură pompieristică, nefundamentată economic și juridic și care nu servește interesul contribuabililor, ci doar confortul și bunăstarea administrației și a clientelei politice. Înainte de a vorbi de companiile municipale trebuie să dezbatem și să lămurim rolul și nivelul de implicare al statului sau administrației locale în economie, ce funcții sociale și ce servicii publice poate și trebuie să furnizeze statul și administrația locală, raportul între centralizarea  și descentralizarea guvernării, cum trebuie gestionate și finanțate aceste prestații sociale, cum vor fi gestionate și controlate aceste activități și ulterior să definim  modelul administrativ cel mai eficient pentru furnizarea unor servicii publice de cea mai bună calitate, pe care ne-o permitem, către locuitorii Capitalei. Doar pe această baza se pot construi o viziune și o strategie de reformarea serviciilor publice care să aducă mai mult bine bucureştenilor, care să conducă la scăderea costurile municipale, care să aducă eficienţă faţă de fostul sistem de gestionare a intereselor publice prin adminstraţii specializate. Fără a avea, în prealabil, aceste teme fundamentale în dezbatere și decizie, ne-am trezit cu forțarea adoptării hotărârilor  de înființare a  companiilor municipale. Liberalii i-au comunicat primarului general, că 20 de companii municipale sunt declarate ilegale de Curtea de Apel şi nu vom consimţi prin vot la o încălcare a deciziei Curţii de Apel, mai ales că nu s-au întrunit condiţiile analitice pe care PNL le-a cerut şi în 2017 şi în 2018 şi anume am cerut doamnei primar general să prezinte o viziune şi o strategie de reformare a serviciilor publice, care să cuprindă și analize sectoriale și care să distingă, în funcție de obiective, cum e mai bine. Atât timp cât aceste studii nu vor fi elaborate şi supuse dezbaterii publice, nu avem ce compara, nu avem ce analiza și nu avem ce decide”, a explicat, pentru piatapresei.ro, liberalul Gabriel Dumitrașcu. 

Mai mult, astăzi aleșii generali ai Capitalei ar urma să discute bugetul Capitalei pentru anul 2019, fiind prevăzute bugete și pentru companiile declarate ilegal.

Vezi răspunsul dat de Gabriela Firea, când i s-a cerut să intre în legalitate:

Roxana Wring i-a spus lui Cosmin Ruscior la emisiunea Planeta Verde că bugetul de aproape un miliard și jumătate de euro al Bucureștiului neglijează între altele proiectele de mediu: ”Mediul este un capitol abandonat în București”.

Consilierul general USR crede că bugetul arată bine doar pe hârtie.

Prefectura București a cerut, recent, Tribunalului București să anuleze actele subsecvente hotărârilor de înființare a companiilor municipale, potrivit unui răspuns transmis de instituție la solicitarea HotNews.ro. Prin aceste documente s-au făcut o parte din majorările de capital ale societăților comerciale, s-au adoptat bugetele și actele adiționale prin care s-au delegat principalele servicii publice. Acțiunea Prefecturii vine după ce Curtea de Apel București a anulat, într-un proces deschis de USR, hotărârile de înființare a companiilor municipale deoarece acestea au fost aprobate ilegal, cu majoritate simplă, nu cu votul a două treimi dintre consilierii generali, așa cum cere legea. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here