După 4-5 ore de discuții, care au avut loc în Primăria Capitalei, mai marii Bucureștiului au decis ieri ca să înființeze două companii, având în vedere falimentul iminent al RADET.
Concret, ieri la ora 17.30, edilii Capitalei au aprobat soluția oferită de liberali și au decis înființarea a două noi societăți ale municipalității: Compania Municipală Termoenergetica București SA și Compania Municipală Energetica Servicii București SA, prin divizarea actualei Companii Municipale Energetica, a cărei hotărâre CGMB de înființare a fost anulată de Curtea de Apel București în noiembrie anul trecut. Prima ar urma să preia serviciul de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice, iar a doua, alte activități ale actualei Energetica, printre care reabilitarea sistemului de termoficare cu fonduri UE disponibile de peste 170 milioane euro.
Vezi AICI ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Capitalei și cum vor fi înființate cele două companii.
Gabriel Dumitrașcu:PNL a propus Termoenergetica
Ce prevede propunerea PNL:
1.Înființarea unei societăți noi TERMOENERGETICA, aprobată cu 2/3 din votul CGMB; capital social deținut de UAT; obiect de activitate strict, conform prevederilor legii serviciilor publice; scopul este preluarea, prestarea și furnizarea serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat.
2. Pentru noua societate se vor aproba de către CGMB prevederi care să prezerve principalele atribuții pentru acționar, controlul deciziilor strategice, transparența funcțională și a gestiunii, management performant și depolitizat.
3. Se ia hotărârea în CGMB de începere a lichidării CM Energetica prin divizare și fuziunea parții care corespunde serviciului public cu TERMOENERGETICA. Proiectul de divizare se face la situația bilanțieră de la 31.12.2018, fără un raport de evaluare nou. Partea care urmează să fuzioneze cu TERMOENERGETICA primește activele și pasivele corespunzătoare, avizele și licențele, contractele și personalul aferente prestării serviciului public și le aportează la TERMOENERGETICA. Ceea ce rămâne, formează o nouă societate de prestări servicii energetice.
4. La terminarea sezonului de încălzire, sau la pronunțarea falimentului RADET, prin hotărâre CGMB, se dispune încetarea delegării directe a serviciului public către RADET și încredințarea serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat către TERMOENERGETICA, pe baza de contract de delegare. Se aprobă inventarul bunurilor mobile și imobile, proprietate publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale aferente serviciului public, care vor fi predate de RADET și preluate de TERMOENERGETICA, pe baza procesului-verbal de predare-preluare a bunurilor între parți RADET- TERMOENERGETICA -UAT.
5. Se aprobă de CGMB preluarea de către TERMOENERGETICA a contractelor, licențelor și avizelor RADET, aferente serviciului public. Bunurile proprietate privată ale RADET rămân în patrimoniul acesteia, la fel datoriile și creanțele.
7. TERMOENERGETICA urmează să prezinte în 3 săptămâni de la înființare modelul comercial al prestării serviciului public la parametri de calitate și planul de afaceri în diverse ipoteze practice de lucru, astfel încât bilanțul pe primii 3 ani să fie pozitiv, în funcție de care se ia și decizia de preluare individuală a personalului RADET aferent serviciului.
Intrarea în faliment a RADET nu va duce la întreruperea alimentării cu energie termică în București, susține, printr-un comunicat de presă, producătorul de energie termică ELCEN. Acesta precizează că intrarea în faliment a RADET nu înseamnă și falimentul ELCEN.
„ELCEN dezminte afirmațiile făcute în spațiul public potrivit cărora eventuala intrare în faliment a RADET ar atrage imediat falimentul ELCEN. În acest sens, se evidențiază necesitatea ca Primăria Municipiului București să își îndeplinească în continuare responsabilitatea de achitare a subvenției conform obligațiilor asumate”, se arată în comunicatul ELCEN. Aceste precizări au fost făcute după Primaria Capitalei a avertizat că RADET riscă falimentul în cazul în care nu va fi votat planul de reorganizare de către ELCEN.
Primăria Capitalei acuză că, din cauza amânării votului pe Planul de organizare, RADET poate intra în faliment: „Am aflat de la reprezentanți ai Ministerului Energiei ca ELCEN, pe baza unui mandat validat de ANAF, principalul creditor al ELCEN, va solicita din nou, pe data de 22 februarie, prorogarea votului pe Planul de reorganizare a RADET. La ultima ședință, judecătorul sindic a respins cu fermitate prorogarea cerută de ELCEN și a dat si o amendă drastică, solicitând imperativ votul pe Plan, în caz contrar urmând să declanșeze falimentul. Aceste aspecte sunt cunoscute atât de către reprezentanții Ministerului Energiei, cât și de cei ai ELCEN și ANAF”, a declarant Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, în urmă cu câteva zile.
Director RADET: Facem companiile ca să avem colac de salvare
Conform administratorului special al RADET, Alexandru Burghiu, în cazul în care, pe 27 februarie, judecătorul sindic ar pronunța falimentul regiei de termoficare bucureștene, Primăria Capitalei are soluția pentru a asigura continuitatea serviciului public de termoficare.
Astfel, ieri, reprezentanții tuturor grupurilor politice din Consiliul General au fost de acord cu înființarea, cu vot de 2/3, a două companii. Una dintre acestea va prelua partea de activitate a RADET ce corespunde serviciului public, adică transportul, distribuția și furnizarea energiei termice, inclusiv contractele, licențele și autorizațiile necesare. Această companie ar putea să se numească „Termoenergetica”. Noua companie va prelua și angajații RADET.
O altă companie va primi contractele privind lucrările de înlocuiri de țevi și alte servicii ce nu se încadrează în noțiunea de serviciu public.
La RADET vor rămâne doar câteva active, printre care imobile, utilaje, mașini care sunt în patrimoniul privat al regiei, bunuri care vor fi executate de către creditori. Sistemul de transport, distribuție și furnizare a energiei termice este și va rămâne în proprietatea Municipiului București și va fi operat de către compania „Termoenergetica”. Nu se pune niciun moment problema întreruperii furnizării energiei termice către populație, dă asigurări Alexandru Burghiu.
La rândul său, administratorului special al ELCEN, Claudiu Crețu, spune că nu se pune niciun moment problema întreruperii producției de energie termică și electrică de către Electrocentrale București. Populația nu va rămâne fără căldură și curent electric, dă asigurări Crețu.
Planul de reorganizare al ELCEN rămâne în vigoare, iar Primăria Capitalei trebuie să preia business-ul de la această societate comercială de stat. Potrivit planului de reorganizare al ELCEN, municipalitatea bucureșteană trebuie să plătească 1,095 miliarde de lei și nu suma de 3,7 miliarde cât era întreaga datorie a RADET către ELCEN, a mai declarat Crețu.
Reprezentantul administratorului judiciar al RADET, Rominsolv, avocatul Gheorghe Piperea, susține că dorește ca, în timpul mandatului său, subvenția acordată de către Primăria Capitalei pentru toți bucureștenii să fie eliminată, pentru ca sistemul de termoficare să devină eficient din punct de vedere economic. Subvenția ar trebui acordată numai categoriilor defavorizate, susține Piperea.