Siguranța cetățeanului din sectorului 4 a rămas doar un deziderat. Nici nu este de mirare atâta timp cât numele edilului Daniel Băluță, este legat de cea mai violentă grupare de interlopi, din România, Clanul Sportivilor, scrie ziuanews.ro.
Din această asociere nu putea să rezulte decât un tărâm al bătăilor, ultima ispravă orchestrată în fața cetățenilor fiind „lupta” așa zisă organizată dintre vedeta TV Mircea Badea și un motociclist-karatist. Locul de desfășurare fiind chiar mall-ul unde își are sediul Primăria sectorului 4. Și ca totul sa fie edificator, chiar lângă ringul încropit ad-hoc, tronau niște imense panouri cu Primăria Sectorului 4. Chestiunea grava este ca lupta de strada, o cafteala in toata regula, se putea incheia chiar cu moartea lui Badea, dupa cum spun specialistii, care s-a izbit cu capul de podea dupa KO, si a ramas mai multe minute intins, inconstient. Sau ar fi putut risca o fractura de coloana cervicala, care l-ar fi putut lasa paralizat pe viata. In aceasta situatie, cine ar fi fost de vina. Din faptul ca existau panouri de sponsorizare cu primaria Sectorului 4 oricine ar fi putut deduce ca Baluta gireaza astfel de evenimente, scrie zianews.ro.
Luptatori, sportivi de performanța, antrenori, medici au condamnat cu vehemență „zmardoiala” pusă la cale în ograda primăriei. Diletantismul organizatorilor si faptul ca în ring putea urca cine vroia, pregătit, nepregatit, a fost aproape de a conduce la o dramă majoră. Iata ce declara Florentin Marinescu, presedintele Federatiei Romane de Arte Martiale: „Această luptă nu trebuia să aibă loc! În ce competiție a fost, că acolo a fost un concurs de copii?! Nici o luptă demonstrativă nu a fost, că într-un asemenea meci nu încerci să îl faci KO pe adversar, ci să arăți diverse tehnici. Lupta de stradă a fost mutată în ring! Iar Mircea nu avea nicio șansă! El nu este sportiv antrenat! A riscat enorm. Putea să moară, după cum a lovit solul cu capul. A avut mare noroc că nu s-a ales cu o fractură cervicală. Așa se întâmplă când se ocupă de astfel de meciuri tot felul de oameni care se dau profesioniști!”.
Nu mai spunem de ringul încropit în mijlocul unei galerii comerciale pe care circulă și foarte mulți copii, nevoiți să privească la bătăile care se desfășoară sub ochii lor. „Vreau să atrag atenția asupra faptul că în respectivul mall, primarul Băluță vrea să mute copiii de la mai multe grădinițe. Poate edilul se gândește să ofere copiilor și obligativitatea ca să asiste la viitoarele bătăi de pe culoarele clădirii. Așa în recreații. Ca tot masa caldă care trebuia oferita de primărie lipsește cu desăvârșire”, a declarat consilierul local, Răzvan Sava.
Deși primăria se dezice de organizarea evenimentului respectiv, poate ne explică Daniel Băluța cum la marginea ringului se aflau panourile instituției. Chiar oricine poate folosi, fără drept, sigla respectivă? Trebuie spus de ieșirile violente ale primarului (obișnuința și apartenența) nu sunt scutiți nici angajații administrației locale, nici consilierii care se opun batjocoririi banului public. Cei nedumeriți pot asista la ședințele de consiliu pentru a se convinge singuri de atmosfera de teroare gen clan, în care Băluță conduce ședințele consiliului local și în general administrația sectorului 4, mai scriu cei de la ziuanews.ro.
Reprezentanții Primăriei sectorului 4 au declarat, pentru gsp.ro, că nu știu ce caută bannerul acolo și că au colaborat cu organizatorii evenimentului anul trecut. Ei susțin că nu ar avea nicio legătură cu evenimentul.