Căpitanul Tom Moore, în vârstă de 100 de ani, care a strâns 33 de milioane de lire sterline pentru sistemul de sănătate britanic făcând paşi prin curte cu ajutorul unui cărucior, a fost internat la spitalul Bedford după ce duminică a cerut ajutor pentru că nu mai putea respira, potrivit BBC.
Fiica sa Hannah Ingram-Moore a spus că a fost tratat pentru pneumonie în ultimele patru săptămâni iar săptămâna trecută a fost testat pozitiv la Covid-19.
Veteranul militar a cucerit inimile britanicilor când a parcurs 100 de ture în grădina sa, înainte de împlinirea vârstei de 100 de ani.
Într-un comunicat, fiicele lui Tom Moore au spus: „Cu tristeţe, vă anunţăm moartea dragului nostru tată, căpitan Sir Tom Moore. Suntem recunoscătoare că am putut să fim cu el în ultimele ore de viaţă; Hannah, Benjie şi Georgia, alături de el, iar Lucy pe FaceTime”.
Tom Moore, veteran britanic din al Doilea Război Mondial, a atras atenţia întregii lumi cu iniţiativa sa de a strânge 1.000 de lire sterline pentru Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) făcând o sută de ture de grădină. În cele din urmă, el a strâns peste 33 de milioane de lire sterline.
În iulie 2020, regina Elizabeth a II-a i-a acordat lui Moore titlul de cavaler, recunoscându-i astfel meritele pentru că a ridicat moralul conaţionalilor lui în timpul perioadei de izolare şi a strâns suma record în sprijinul lucrătorilor sanitari britanici.














