România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din UE ca urmare a demarării proiectului Neptun Deep, care va aduce la bugetul de stat 20 miliarde de euro, au anunțat reprezentanții OMV Petrom.
Proiectul Neptun Deep, de exploatare a gazelor din Marea Neagră, va contribui la viitorul securităţii energetice în România şi în regiune şi va avea o contribuţie la bugetul de stat estimată în valoare de aproximativ 20 miliarde de euro, a declarat, pentru Agerpres, Christina Verchere, CEO al OMV Petrom.
„Neptun Deep este un proiect strategic atât pentru noi, cât şi pentru România. Decizia finală de investiţie pentru Neptun Deep, luata în iunie 2023, ne permite să trecem la faza de execuţie a proiectului. Acesta va fi o schimbare de paradigmă pentru România şi pentru regiune, contribuind la viitorul securităţii energetice a acestora. România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din UE. Iar Neptun Deep va avea o contribuţie la bugetul de stat estimată în valoare de aproximativ 20 miliarde de euro, pe durata proiectului”, a spus Christina Verchere.
Aceasta a precizat că următorii paşi includ avizarea planului de dezvoltare a zăcământului de către autorităţile de reglementare, atribuirea principalelor contracte şi autorizări.
În ceea ce priveşte destinaţia volumelor de gaz din acest perimetru, Verchere a subliniat că, datorită poziţionării sale, România se remarcă drept o piaţă atractivă şi, având în vedere că piaţa de gaze naturale operează la nivel european, sunt explorate activ toate opţiunile disponibile în Uniunea Europeană.
Totodată, CEO-ul OMV Petrom a precizat că proiectul Neptun Deep ia în considerare orice potenţial impact asupra mediului sau asupra comunităţilor locale.
„În cadrul fazei de dezvoltare a proiectului, vom face evaluări ale mediului şi ale vieţii marine şi vom lua măsuri atunci când va fi nevoie. Conducta de gaze naturale care porneşte de la platformă va fi complet îngropată. Când ajunge la ţărm, aceasta va trece printr-un tunel subteran, fără a afecta plaja. Pe durata întregului proiect, o echipă de specialişti şi biologi marini dedicată va monitoriza constant impactul asupra mediului marin. De ani de zile, operăm în siguranţă în Marea Neagră”, a explicat Christina Verchere.
Pe de altă parte, ea a menţionat că OMV Petrom investeşte constant în activităţile de explorare şi producţie pentru a combate declinul natural al perimetrelor companiei şi pentru a identifica noi resurse.
„În prima jumătate a anului, am crescut valoarea totală a investiţiilor noastre cu 70%, la 2,4 miliarde de lei. Din această sumă, peste 1 miliard de lei au fost direcţionaţi în activităţile de explorare şi producţie, 30% fiind destinat activităţilor de explorare. Descoperirile anunţate recent sunt rezultatul investiţiilor continue. Strategia noastră de explorare se concentrează pe oportunităţile din apropierea zăcămintelor existente, localizate lângă infrastructura pre-existentă, ceea ce facilitează dezvoltarea rapidă, conectarea şi producţia timpurie a resurselor nou descoperite. Principala descoperire a avut loc în perimetrul de explorare Verguleasa, care a intrat în producţie experimentală în iunie şi a început deja să livreze. Testarea celorlalte două descoperiri este planificată pentru acest an”, a spus Verchere.
OMV Petrom şi Romgaz au anunţat, în 21 iunie, că au aprobat planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino şi Pelican Sud din perimetrul Neptun Deep, acesta urmând să fie depus la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale pentru confirmare.
Cele două companii vor investi până la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului, care va genera o producţie de circa 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale.
Prima producţie este estimată în 2027. Producţia la platou va fi de aproximativ 8 miliarde metri cubi anual (circa 140,000 bep/zi), timp de circa 10 ani.
Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagra are o suprafaţa de 7.500 kmp şi se află la o distanţă de circa 160 km de ţărm, în ape cu adâncimi cuprinse între 100 şi 1.000 de metri. Explorarea perimetrului a fost accelerata în 2008 şi a inclus două campanii de achiziţie 3D şi două campanii de foraj de explorare. Prima descoperire de gaze a avut loc în 2012.