Economia României, cel mai prost trimestru din ultimele 8

0

Economia României a avut, în primele trei luni din acest an, una dintre cele mai slabe evoluții din perioada 2021-2023, cea mai slabă din ultimele opt trimestre.

Produsul Intern Brut (PIB) a crescut, în primul trimestru al acestui an, cu 0,1% față de trimestrul anterior, după cum arată datele Institutului Național de Statistică (INS).

Comparativ cu perioada ianuarie-martie 2022, în primele trei luni ale anului în curs au fost înregistrate creșteri de 2,3% pe seria brută şi de 2,8% pe seria ajustată sezonier.

Comparând aceste rezultate cu rezultatele aferente anilor anteriori, observăm că ianuarie-martie 2023 a fost cel mai slab trimestru din ultimele 8. Astfel, în ce privește evoluția PIB față de perioada corespunzătoare din anul precedent, ultima scădere a a avut loc în primul trimestru din 2021 (an de pandemie), când economia României a coborât cu 0,3% în serie brută și 1% în serie ajustată sezonier. Ulterior, PIB a urcat în toate trimestrele, creșterile cea mai slabe fiind cele din primele trei luni ale acestui an, 2,3% în serie brută și 2,8% în serie ajustată sezonier.

La evoluția față de trimestrul precedent, aceste prim trimestru din 2023 se arată cel mai slab din ultimele 9, creșterea de 0,1% fiind mai mică decât în toate celelalte perioade de timp analizate.

Sursa: INS

„Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului Intern Brut pentru trimestrul I 2023, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a PIB pentru trimestrul IV 2022, publicată în comunicatul de presă nr. 84 din 7 aprilie 2023%”, informează un comunicat transmis de INS. „Astfel: rezultatele trimestrului I 2022, comparativ cu trimestrul IV 2021, au fost revizuite de la 101,3% la 101,6% ; rezultatele trimestrului II 2022, comparativ cu trimestrul I 2022, au fost revizuite de la 101,2% la 100,7% ; rezultatele trimestrului III 2022, comparativ cu trimestrul II 2022, au fost revizuite de la 101,2% la 101,0%; rezultatele trimestrului IV 2022, comparativ cu trimestrul III 2022, au avut aceeaşi valoare, respectiv 101,0%”, menționează comunicatul citat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here