Veştile despre relaxarea restricţiilor sunt false

0

Relaxarea restricţiilor – o informaţie răspândită luni în spaţiul public cu surse oficiale – nu este avută în vedere în perioada imediat următoare, a informat Guvernul.

„Menţionăm faptul că aceste măsuri sunt raportate la incidenţa fiecărei localităţi printr-un mecanism prezentat public, iar retragerea acestora depinde de reducerea nivelului de răspândire a virusului la nivelul localităţii. În ceea ce priveşte perspectiva unor măsuri de natură a permite desfăşurarea unor tipuri de activităţi, menţionăm că nu sunt adoptate decizii în acest sens şi nu vizează perioada imediat următoare”, a precizat Executivul.

În prezent, la nivel guvernamental se desfăşoară „consultări şi analize” cu privire la momentul în care rata de răspândire a virusului la nivel naţional va fi redusă semnificativ.

„Doar în acest context, într-un interval de câteva luni de zile, vor putea fi puse în discuţie condiţiile pentru desfăşurarea anumitor tipuri de activităţi”, mai precizează Guvernul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here