Grevă spontană la metrou. Sindicaliştii au blocat pornirea trenurilor

0

Metroul bucureştean a fost blocat la Piaţa Unirii, vineri dimineaţă, de un protest spontan al sindicaliştilor. Şi în alte staţii, intrările au rămas închise.

Protestul are loc la o zi după ce conducerea Metrorex a dat ca termen limită data de 2 aprilie pentru eliberarea spaţiilor comerciale de la metrou, deţinute de firma sindicatului. Pe pagina de Facebook a instituției zeci de cititorii se întrec în a le bate obrazul sindicaliștilor, făcându-i ”inconștienți”, scrie Hotnews.

„Aşa-zisul protest spontan reprezintă în fapt o acţiune sindicală, în timpul căreia reprezentanţii USLM au refuzat orice tentativă de dialog cu conducerea Metrorex. Deşi sindicaliştii au lăsat de înţeles că ar avea o listă de cereri, invitaţiile repetate de întâlnire cu managementul companiei au fost ignorate complet pe parcursul nopţii”, au precizat reprezentanţii Metrorex într-un comunicat de presă.

Potrivit acestora, sindicaliştii au coborât pe calea de rulare, astfel că liniile de metrou nu au putut fi puse sub tensiune.

„Dorim să adresăm scuze bucureştenilor şi îi rugăm să înţeleagă că, deşi considerăm acţiunea sindicală nejustificată, nu putem risca viaţa unor oameni. De asemenea, asigurăm locuitorii Capitalei că întreprindem toate acţiunile legale la dispoziţia noastră pentru a reporni activitatea metroului în siguranţă”, transmite Metrorex.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here