Comisia Europeană va prezenta în a doua parte a lunii martie o propunere privind crearea unui pașaport de vaccinare digital la nivelul UE, a anunțat ier șefa Executivului comunitar, Ursula von der Leyen.
Aceste „paşapoarte verzi digitale” ar oferi o dovadă că o persoană a fost vaccinată, rezultatele testelor pentru cei care nu au fost vaccinaţi încă şi informaţii cu privire la recuperare pentru persoanele care au fost infectate cu COVID-19.
„În ceea ce priveşte întrebarea cum ar putea arăta paşaportul verde digital, vom prezenta o propunere legislativă în martie”, a afirmat Ursula von der Leyen într-o videoconferinţă cu parlamentarii germani.
„Obiectivul este să le permitem gradual să călătorească, în siguranţă, În Uniunea Europeană sau peste hotare, pentru muncă sau turism”, a adăugat ulterior Ursula von der Leyen într-o serie de postări pe Twitter.
Ulterior, vicepreşedintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a menționat că pe 17 martie va fi prezentat un pachet de măsuri axat pe desfăşurarea călătoriilor şi ridicarea restricţiilor impuse din cauza pandemiei, care va include şi propunerea acestor”paşapoarte verzi digitale”.
Acest ”pașaport” va fi propus de Comisia Europeană ca un instrument ”legislativ”, așadar nu va fi opțional, și va avea la bază tratatele europene și libertatea de circulație în UE, a explicat vicepreședintele Comisiei Europene.
Documentul digital va arăta dacă titularul său a fost sau nu vaccinat anti-COVID-19, rezultatele la testele de COVID-19 efectuate sau dacă a trecut printr-o infecție cu noul coronavirus.
”Trebuie să căutăm modalități de a folosi acest instrument pentru a facilita mobilitatea evitând discriminările între cetățeni”, a subliniat Margaritis Schinas.
Românii spun că e prea devreme
În urmă cu câteva zile, liderii români spuneau despre introducerea acestui pașaport că nu este un moment bun acum, având în vedere că rata de vaccinare este încă destul de redusă la nivel european.
De exemplu preşedinta Senatului, Anca Dragu, a afirmat zilele trecute că nu crede că România va trece la acest paşaport de vaccinare împotriva COVID-19 şi că personal nu susţine un astfel de demers. „Pe de altă parte, cred că fiecare dintre noi este responsabil şi ca atare această responsabilitate înseamnă inclusiv să ne vaccinăm şi să luăm toate măsurile privind distanţarea, purtarea măştii”, a adăugat Dragu.
Grecia şi Ciprul au încheiat, fiecare separat, câte un acord turistic cu Israelul care le permite cetăţenilor lor vaccinaţi să călătorească fără restricţii cu ajutorul unui ”paşaport verde”.
Premierul Florin Cîţu afirmă că discuţia despre un paşaport de vaccinare este prematură, campania de vaccinare la nivel european fiind la început.
„În momentul în care ai doar un început al campaniei de vaccinare nu poţi să vorbeşti despre un paşaport pentru vaccinare”, afirmă şeful Executivului, precizând că Guvernul nu are mandat să discute cu alte guverne în acest sens.
De asemenea, ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a spus că eventualele facilităţi pe care le-ar putea oferi aşa-numitul paşaport de vaccinare reprezintă un beneficiu secundar.
„Cred că vaccinurile ajută (…) Dacă asta se va concretiza într-un paşaport de vaccinare sau într-o altă formă care să sublinieze ceea ce am spus, că vaccinurile ajută, asta e o întrebare la care răspunsul va fi unul european”, a susţinut ministrul Sănătăţii.