CNA se pregăteşte să supravegheze conţinutul audiovizual şi în online

0

Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Monica Gubernat, a declarat, joi, în Parlament, că instituţia pe care o conduce se pregăteşte să „intre pe control de conţinut audiovizual din zona online”.

Ea a fost prezentă la discuţiile din comisiile parlamentare cu privire la bugetul CNA pe 2021, care în final a primit aviz favorabil.

Scăderea înregistrată în bugetul CNA este legată de eliminarea voucherelor de vacanţă, a explicat un reprezentant al Ministerului Finanţelor.

Monica Gubernat a motivat că CNA avea nevoie de fonduri pentru a implementa în viitorul apropiat noua directivă a serviciilor media audiovizuale, bani pe care speră să îi obţină prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pentru un proiect în valoare de 17 milioane de euro în vederea digitalizării.

„Noi, după implementarea acestei directive a serviciilor media, ar trebui să intrăm pe control conţinut audiovizual din zona online”, a spus preşedintele CNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here