Donald Trump, care miercuri îşi încheie mandatul la Casa Albă, a graţiat mai multe persoane, printre care fostul său consilier Steve Bannon, condamnat pentru fraudă, Kwame Kilpatrick, fost primar al oraşului Detroit, închis pentru corupţie, şi pe rapperii Lil Wayne şi Kodak Black.
BBC transmite că Trump a graţiat peste 70 de persoane.
Steve Bannon a participat la campania lui Trump din 2016 iar anul trecut a fost acuzat că şi-a însuşit un milion de dolari din strângerea de fonduri pentru construirea zidului la graniţa cu Mexicul. Bannon a fost consilierul lui Trump timp de un an.

Kwame Kilpatrick, fost primar al oraşului Detroit, primise o detenţie de 28 de ani pentru corupţie.
Cei doi rapperi, Lil Wayne şi Kodak Black, fuseseră condamnaţi pentru infracţiuni cu arme de foc.
