Primarul Capitalei Gabriela Firea a anunţat marţi că renunţă la vinieta antipoluare, aşa-numita ”taxă Oxigen”, în urma reacţiilor venite de la cetăţeni, precizând că nu intenţionează să reintroducă această măsură, în cazul în care va câştiga un nou mandat.
„Decizia se va transforma într-o hotărâre de Consiliu General, în luna martie. Decizia este, chiar dacă cu sufletul neîmpăcat, dar din respect pentru cetăţenii care mi-au scris – şi foarte mulţi mi-au scris în acest sens, al renunţării – renunţ la vinieta anti-poluare. Renunţ la această vinietă pentru că trebuie să îi ascult pe toţi bucureştenii şi pentru că ei, în număr foarte mare, s-au pronunţat împotriva acestei viniete ecologice”, a spus primarul general, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PMB.
Ea a afirmat că, în faţa unui val atât de uriaş de respingeri a unei măsuri luate în alte state europene, este în situaţia de a lua o decizie. ”În trei ani şi jumătate, nu am revenit asupra niciunei măsuri pentru că bucureştenii au apreciat ce am făcut. Este un precedent ce se întâmplă pentru că a fost creat de factorul politic”, a subliniat primarul Capitalei.
Gabriela Firea a anunţat că a primit peste 5.000 de mailuri şi peste 60.000 de comentarii, 90 la sută dintre ele împotriva taxei. De asemenea au fost depuse peste 1.500 de petiţii scrise la primărie şi că există alte 430 de plângeri prealabile de la persoane fizice şi juridice.
”Concluzia acestui referendum este, se pare, că vrem mai multe maşini poluante. Este un răspuns clar: cetăţenii resping taxa de poluare, ideea de vinietă, chiar dacă ea este o măsură care s-a aplicat cu succes în alte state europene”, a afirmat Firea.
Primarul general a adăugat că nu abandonează proiectul ”Oxigen”, care va viza inclusiv: plantări de arbori; achiziţii de maşini nepoluante; realizarea de poduri şi pasaje pentru fluenţă în trafic; amenajarea de piste de biciclete; verificarea şantierelor de construcţii; insistenţa către Ministerul Mediului „de a verifica mai cu de-amănuntul şi cu mai mult simţ de răspundere gropile de gunoi”.
Totodată, ea a subliniat că Bucureştiul nu este cel mai poluat oraş din România, ci se situează pe locul patru, după Iaşi, Cluj şi Braşov.
„În Bucureşti, la fel ca în Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Arad, Oradea, există poluare. Nu atât de exagerată cum s-a afirmat, tot politic, la începutul anului. Acele declaraţii nesăbuite nu au făcut decât să crească numărul de vânzări pentru aparate de purificat aerul. Foarte bine! Tot s-a întâmplat ceva bine. Încurajăm mediul privat. Altceva nu au rezolvat”, consideră Firea.
Potrivit edilului general, înaintea introducerii taxei Oxigen a fost realizat un studiu din care a reieşit că bucureştenii îşi doresc măsuri anti-poluare, inclusiv restricţii de trafic, taxe anti-poluare şi anti-congestie.
„Nu aş fi venit în faţa Consiliului General cu un astfel de proiect dacă nu ar fi fost întemeiat pe o cercetare ştiinţifică şi prin dialog, atât cu cetăţenii, cu asociaţiile de proprietari şi locatari, cu ONG-uri. Iată însă că ceea ce era valabil anul trecut nu mai este prea valabil acum. Probabil din cauza faptului că ne apropiem cu paşi rapizi de data de 1 martie, când s-ar fi aplicat acele amenzi anunţate deja”, a susţinut Firea.
Ea a informat că 1.600 de cetăţeni au achiziţionat până în prezent vinieta Oxigen, iar sumele respective vor fi returnate.
În ceea ce priveşte camerele de luat vederi care au fost montate în vederea implementării proiectului, Gabriela Firea a declarat că urmează să fie luată o decizie în cadrul Consiliului General al Capitalei, dar a menţionat că acestea vor fi folosite pentru siguranţa cetăţenilor.