Liderii ADER: Cheltuielile bugetului de stat vor fi cu 11,3% mai mult în 2020

0

Partidul ADER constată cu regret că dezbaterea principală în această perioadă este despre cum se va aproba bugetul și nu despre conținutul bugetului.

Cum se va aproba bugetul ? Prin asumarea răspunderii Guvernului. Prin aprobarea bugetului în Parlament ? 

„Observăm că la partidele de la putere a intervenit teama. Teama că ar putea pierde puterea, cu repercusiuni majore pentru alegerile locale și parlamentare din anul 2020. Apreciem că bâlbâielile actuale ale Guvernului ne arată că actuala putere nu mai are majoritatea în Parlament. Acest lucru s-a văzut la aprobarea Legii privind majorarea  alocațiile pentru copii, la care Puterea a încercat fără succes să se opună. Dacă nu reușesc să treacă bugetul prin Parlament, Guvernul Orban cade, Guvernul Orban devine o amintire. Datele principale ale bugetului ne arată că veniturile acestuia vor avea o majorare de 8,6% față de 2019 datorită creșterii preconizate a impozitelor și taxelor”, a declarat Neculai Onțanu, președintele partidului ADER. 

Cheltuielile bugetului de stat vor fi cu 11,3% mai mult față de 2019. Iar deficitul bugetar va fi în jur de 4%.  

Deficitul bugetar propus la peste 4% va scădea pe plan extern încrederea în economia Țării și drept consecință împrumuturile pe care le va face actuala guvernare vor fi foarte scumpe și va împovăra pentru viitor Romania.   

În legătură cu filosofia bugetului, ne întrebăm.  Este un buget care asigură o dezvoltare a țării prin investiții sau unul care propune ca dezvoltarea să se bazeze pe consum ? 

Ne așteptam să fie un buget liberal, adică să stimuleze investițiile. Total fals.

Dacă este unul construit pe consum și așa arată atunci 

• Se tipăresc mai mulți bani și se aruncă pe piață.

• Economia nu are capacitatea de a asigura necesarul de produse. Importam ce sete necesar și astfel cu banii românilor dezvoltăm economia altor țări

• Rata inflației crește. Dacă media europeană se situează în jur de 1,9 %, în România este deja preconizată la 3,8 %

• Puterea de cumpărare a oamenilor scade.

Dacă Bugetul pe anul viitor ar fi fost construit pe investiții, acesta ar fi asigurat crearea progresivă de resurse financiare sustenabile pentru toate sectoarele, educație, sănătate, servicii publice și infrastructură, apărare națională și siguranță publică pe criterii de performanță economică. 

În concluzie. Din păcate bugetul actualului Guvern este unul populist, propagandistic, promovat de un partid liberal, cu ochii spre alegerile din anul viitor, cele locale și cele parlamentare. 

Partidul ADER regretă faptul că mai ratăm cel puțin un an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here