În urma sesizărilor primite de la cetățenii Sectorului 6, referitoare la înmulțirea plantei Ambrosia artemisiifolia în mai multe zone ale sectorului, primarul Gabriel Mutu a dispus ca Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6, prin Serviciul Protecția Mediului, în colaborare cu Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6, să acționeze pentru eradicarea acestei plante și pentru salubrizarea corespunzătoare a terenurilor identificate.
Astfel, în perioada 01.07-25.09.2019, mai multe echipe ale A.D.P.D.U. Sector 6 au procedat la îndepărtarea mecanică prin cosire a plantei în cauză, terenurile respective fiind ulterior ierbicidate în vederea prevenirii apariţiei şi dezvoltării ulterioare a ambroziei.
De asemenea, ca urmare a activităților de identificare a deținătorilor de terenuri afectate de această plantă puternic alergenă, au fost transmise 26 de somații privind obligația pe care o au de eliminare a ambroziei. Proprietarii terenurilor în cauză s-au conformat.
Potrivit Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, proprietarii sau administratorii care nu înlătură ambrozia de pe terenurile pe care le dețin riscă amenzi între 750 lei şi 5.000 de lei pentru persoanele fizice, respectiv între 5.000 lei şi 20.000 de lei pentru persoanele juridice.
Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6 recomandă aducerea la cunoştinţa autorităţilor a eventualelor situaţii similare, pentru gestionarea acestora cu maximă operativitate. Cetăţenii care doresc să semnaleze anumite zone unde este nevoie de intervenţia echipelor au la dispoziţie numerele de telefon: 021.9546 şi 021.413.16.20 şi adresa de e-mail office@politia6.ro.