Alegerile locale sunt abia la sfârsitul primăverii anului viitor, dar deja au început calculele pentru administrațiile locale. În cadrul sondajului de tip Omnibus au fost măsurați și principalii pretendenți la Primăria Municipiului București așa cum reies ei din dezbaterile publice – asta nu înseamnă că cei măsurați sunt și cei care vor fi desemnați definitiv de partidele lor pentru a candida la poziția de primar general. De menționat și că în cazul alegerilor locale actuala legislație electorală prevede alegerea primarilor printr-un vot într-un singur tur de scrutin.
La acest moment se poate observa cum ecourile alegerilor europarlamentare din 26 mai au avut un impact direct și asupra opțiunilor pentru Primăria Generală. Deși primarul Gabriela Fire se află pe primul loc, pretendenții vin puternic din urmă. Vlad Voiculescu, din partea Alianței 2020 (USR+PLUS) ar ajunge la 27%, iar Rareș Bogdan ar atinge 23% opțiune de vot. Un scor interesant ar obține și Nicușor Dan dacă ar candida ca și independent.
Cum va arăta noul Consiliul General al Capitalei
Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS a dat publicității date din cel mai recent sondaj de tip OMNIBUS în Municipiul București. Cercetarea este făcută de CURS din două în două luni, pe un eșantion reprezentativ de 1067 de respondenți, pe bază de interviuri față în față, la domiciliul acestora.
În privinţa votului politic pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti, efectul alegerilor europarlamentare se simte puternic. Astfel, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale, Alianţa USR-PLUS ar obţine o victorie zdrobitoare în Capitală. PSD şi PNL ar obţine scoruri ceva mai mari decât la europarlamentare, cu precizarea că la alegerile locale nu vor putea vota în Bucureşti, pe listele suplimentare, persoane cu domiciliul în alte localităţi. Creşteri uşoare faţă de europarlamentare ar avea şi Pro România şi ALDE, în vreme ce PMP înregistrează o scădere, însă în marja de eroare.
Metodologie:
Universul de eşantionare: populaţia adultă rezidentă în Municipiul București, neinstitutionalizată, în vârstă 18 ani şi peste
Volumul eşantionului: 1067 respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste
Tipul eșantionului: probabilist, multistadial, stratificat
Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3,0% la un nivel de încredere de 95%
Metoda de culegere a datelor: față-în-față, la domiciliul respondenților
Validarea eșantionului: s-a realizat pe baza ultimelor date INS
Datele sunt ponderate în funcția de vârsta respondenților
Perioada de realizare: 7 – 21 iunie, 2019