Pe 11 aprilie 2019, cei 27 șefi de stat din UE au convenit asupra unui nou termen limită pentru Brexit. Noul termen limită reprezintă o prelungire flexibilă „flextension”.
Termenul limită final este 1 noiembrie 2019, ora 00:00. Cu toate acestea, Marea Britanie poate părăsi UE mai devreme, imediat ce Acordul de Retragere va fi aprobat. În acest caz, termenul limită pentru Brexit va fi la ora 00:00 a primei zile a lunii următoare încheierii ratificării acordului de retragere.
În timpul perioadei de „flextension”, Regatul Unit va continua să beneficieze de drepturile sale și să-și îndeplinească obligațiile sale de stat membru al UE. Aceasta include organizarea alegerilor europene în Marea Britanie pe 23 mai 2019. În cazul în care pentru orice motiv, Marea Britanie ar decide să nu organizeze alegeri UE, iar acordul de retragere nu ar fi aprobat și ratificat până la sfârșitul lunii mai, Marea Britanie va trebui să părăsească UE fără acord pe 1 iunie 2019, la ora 00:00.
UE continuă să refuze să renegocieze acordul de retragere. Cu toate acestea, există deschidere pentru a reconsidera conținutul declarației politice privind relația viitoare. Această declarație este legată de acordul de retragere.
Prin scrisoarea reprezentantului său permanent la UE, Regatul Unit a acceptat aceste condiții. Textul deciziei Consiliului poate fi consultat aici
Trebuie remarcat faptul că această perioadă de „flextension” oferă tuturor mai mult timp pentru a se pregăti pentru Brexit, dar nu oferă nicio certitudine cu privire la tipul de Brexit. Un Brexit cu Acord este încă posibil. Totodată, este posibil și un Brexit fără Acord pe 1 iunie 2019 la ora 00:00 sau pe 1 noiembrie 2019 la ora 00:00.
Prin urmare, UNTRR continuă să recomande operatorilor de transport rutier și de logistică să utilizeze timpul suplimentar pentru a se pregăti de un potențial Brexit „fără acord”.
Trebuie precizat faptul că, în cazul unui Brexit cu acord, Regatul Unit va deveni o țară terță, însă va începe o perioadă de tranziție de cel puțin 19 luni în timpul căreia regulile UE vor continua să se aplice. În cazul unui Brexit fără acord, Regatul Unit va deveni o țară terță, iar regulamentul de contingență UE privind accesul la piață pentru companiile stabilite în Regatul Unit va intra în vigoare și se va aplica până la 31 decembrie 2019. În acest din urmă caz, nu va exista nicio tranziție pentru respectarea regulilor vamale.