Votul în diaspora pentru alegerile prezidențiale 2019, turul doi, va dura, ca și în primul tur, trei zile. Astfel, pentru primul tur al alegerilor, românii din diaspora au putut vota în zilele de 8, 9 și 10 noiembrie. În cel de-al doilea tur, românii sunt așteptați la vot în zilele de 22, 23 și 24 noiembrie.
Sute de români au votat deja în străinătate în turul al doilea la alegerile prezidențiale, pe liste suplimentare, până vineri dimineață, ora României, La secția din Brisbane, Australia, primii la urne au fost membrii unei familii în care fiul cel mic a împlinit 18 ani și a votat pentru prima dată.
În primul tur al alegerilor prezidențiale, în diaspora au fost înregistrate peste 646.000 de voturi valabile. În același timp, 15.000 de români au votat prin corespondență.
ORA 10:00 Circa 370 de români din străinătate au votat până la această oră pe listele suplimentare. Alți peste 17.500 au votat prin corespondență.
ORA 7:50 Aproape 200 de români din străinătate au votat până la această oră pe liste suplimentare. Cele mai multe voturi au fost înregistrate în Australia.
ORA 6:25 Până la această oră au votat 17.642 de alegători din străinătate. Dintre aceștia, 17.503 au votat prin corespondență, restul de 139 prezentându-se la urne în primele ore de la deschiderea lor, informează Biroul Electoral Central.
ORA 1:00. Prima secție de votare pentru turul al doilea al prezidențialelor s-a deschis în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, la 01:00 ora României, echivalentul orei locale 12:00.
Peste o oră vor fi deschise și șase secții de votare în Australia, în orașele Sidney, Melbourne, Brisbane, Canberra, Adelaide și Perth.














