OMV Petrom și Romgaz au aprobat planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino și Pelican Sud din perimetrul Neptun Deep. Acesta urmează să fie depus la Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) pentru confirmare.
OMV Petrom este operatorul, fiecare dintre companii având o participație de 50% în proiect, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Bursei de Valori București (BVB).
Potrivit documentului citat, OMV Petrom și Romgaz vor investi până la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului, care va genera o producție de circa 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale.
„Prin decizia finală de investiție pentru proiectul Neptun Deep, deschidem un nou capitol pentru sectorul energetic românesc. Împreună cu partenerul nostru, Romgaz, întrăm în faza de dezvoltare a primului proiect offshore de mare adâncime din România. Proiectul va contribui la creșterea economică a României și va consolida securitatea energetică a țării. Pentru a ilustra dimensiunea proiectului: producția este echivalentă cu cererea anuală curentă de gaze naturale a ~ 4,3 milioane de gospodării multiplicată de ~ 30 de ori. De asemenea, este un pas major pentru strategia noastră 2030 prin care susținem tranziția energetică în România și în regiune”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
Infrastructura include 10 sonde
Infrastructura necesară pentru dezvoltarea zăcămintelor offshore de gaze naturale Domino și Pelican Sud include 10 sonde, 3 sisteme de producție submarine și rețeaua de conducte colectoare asociate, o platformă offshore, conducta principala de gaze către Tuzla și o stație de măsurare a gazelor. Platforma își generează propria energie electrică, funcționând la cele mai înalte standarde de siguranță și protecție a mediului. Întreaga infrastructură va fi operată de la distanță, prin intermediul unei replici digitale (digital twin). Acesta permite optimizarea proceselor și va contribui la îmbunătățirea performanței de mediu, prin eficientizarea consumului energetic și reducerea emisiilor.
Prima producție este estimată în 2027. Producția la platou va fi de aproximativ 8 miliarde metri cubi anual (~140,000 bep/zi), timp de circa 10 ani.
„Neptun Deep este un proiect strategic pentru România și pentru regiune din perspectiva asigurării necesarului de gaze naturale și tranziției energetice a țării. Începând cu 2027 vom avea o nouă sursă de gaze naturale, care are potențialul de a crește semnificativ producția de gaze naturale a țării. Suntem mândri să fim parte a unui proiect inovator, care va aduce beneficii semnificative pe termen lung”, a spus Răzvan Popescu, Director General Romgaz.
Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră are o suprafață de 7.500 km2 și se află la o distanță de circa 160 km de țărm, în ape cu adâncimi cuprinse între 100 și 1.000 de metri. Explorarea perimetrului a fost accelerată în 2008 și a inclus două campanii de achiziție 3D și două campanii de foraj de explorare. Prima descoperire de gaze a avut loc în 2012.
Statul deține 42% din OMV Petrom
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înalta eficientă de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV și Petrom.
OMV Petrom este o companie în care actionarii români dețin peste 42% din acțiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,7%, iar 21,7% sunt deținute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali și alte entități românești). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,2% din acțiunile OMV Petrom, iar restul de 6,4% sunt deținute de alți investitori străini. Din totalul acțiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacționează liber la Bursă de Valori București și la Bursă de Valori din Londra.
OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 39 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2022. În aceeași perioada, compania a investit aproximativ 17 miliarde de euro. În anul 2022 impozitele plătite de OMV Petrom au asigurat 7% din veniturile fiscale ale României.
Romgaz, istorie care începe în 1909
S.N.G.N. Romgaz S.A. este cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacționare pe piața Bursei de Valori din București (BVB) și a Bursei din Londra (LSE). Acționar principal este statul român, cu o participație de 70%. Compania are o experiență vastă în domeniul explorării și producerii de gaze naturale, istoria să începând acum mai bine de 100 de ani, în anul 1909. Romgaz face explorare geologică în scopul descoperirii de noi zăcăminte gazifere, produce gaz metan prin exploatarea zăcămintelor din portofoliul companiei, depozitează subteran gaze naturale, efectuează intervenții, reparații capitale și operații speciale la sonde și asigura servicii profesioniste de transport tehnologic. În 2013 Romgaz și-a extins domeniul de activitate prin asimilarea centralei termoelectrice de la Iernut, devenind astfel producător și furnizor de energie electrică.
La dată de 1 august 2022 Romgaz a devenit acționarul unic al Romgaz Black Sea Limited (înființată ExxonMobil Exploration and Production România Limited), ca urmare a finalizării tranzacției de achiziție și transferul tuturor acțiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production România Limited care deține 50% din drepturile dobândite și din obligațiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona de apă adâncă a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră.













