Potrivit DNA, Pâslaru Aurel, la data faptei șeful Ocolului Silvic Comănești (Bacău) din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva şi alţi cinci colegi din cadrul Ocolului Silvic au fost trimişi în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită.
În perioada 2015 – 2020, aceştia, în calitățile menționate mai sus, ar fi pretins și primit de la reprezentanții unei societăți comerciale mai multe sume de bani (în total 4.526.850 lei) în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile lor de serviciu, respectiv pentru a confirma efectuarea unor lucrări silvice (împăduriri, întreținerea culturilor, degajări, curățiri) și pentru a deconta facturile fiscale emise de către firma respectivă.
Pâslaru ar fi cerut un procent de 3% din valoarea (fără impozit pe profit) a facturilor fiscale ce urmau a fi emise de societatea respectivă pentru serviciile silvice prestate în favoarea Ocolului Silvic Comănești și ar fi primit suma totală de 210.000 lei.
La data de 23 iulie 2020, Pâslaru a fost prins în flagrant, de către anchetatori, cu suma de 10.000 lei ce ar reprezenta procentajul respectiv din valoarea facturilor emise doar în lunile aprilie și mai 2018.
Celelalte persoane cercetate ar fi pretins bani pentru manopera aferentă lucrărilor executate în districtele pe care le administrau, (rezultată din facturile ce urmau a fi emise de societatea respectivă și fără impozit pe profit). Concret, Janos Olteanu ar fi primit 1.595.300 de lei, Sorin–Velu Comăneci ar fi primit 980.300 de lei, Constantin Ștefancu – suma de 969.100 lei, Liviu Corbu – suma de 392.800 de lei, Costel Colpoș – suma de 315.600 lei, iar Adrian Leașcu – 63.750 de lei.
În plus, la data de 18 martie 2020, inculpatul Olteanu ar fi pretins de la unul dintre oamenii de afaceri suma de 10.000 lei, reprezentând contravaloarea a 90 de metri cubi masă lemnoasă.
Banii respectivi ar fi fost ceruţi pentru îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu, respectiv inventarierea și marcarea unor arbori ce urmau să fie tăiați.
În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin celor șapte inculpați, angajați ai Romsilva.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău













