Lupta împotriva pensiilor speciale: Ciucă se aliază cu Ciolacu

0

Fostul premier Nicolae Ciucă se raliază actualului premier Marcel Ciolacu în lupta contra pensiilor speciale. Cei doi demnitari au publicat, la un interval de câteva zile, declarații aproape identice, ca intenții și argumentație: trebuie convocat Parlamentul pentru o lege în acest sens, altfel pierdem banii din PNRR.

„Legea pensiilor speciale trebuie modificată cât mai repede, pentru ca întreg textul actului normativ să se încadreze în limitele constituționale”, a scris Ciucă marți, pe rețeaua de socializare Facebook.

„Voi convoca Biroul Permanent al Senatului pentru a stabili coordonatele unei sesiuni parlamentare extraordinare, în care vom reexamina această lege și o vom modifica astfel încât să respecte decizia Curții Constituționale. Vom corecta fără întârziere aspectele semnalate de judecătorii Curții, pentru că de această lege depinde îndeplinirea unui jalon important din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), condiție necesară pentru a accesa fondurile europene”, a precizat fostul prim-ministru.

Actualul prim-ministru, Marcel Ciolacu, a anunțat săptămâna trecută că va convoca Parlamentul pentru a modifica Legea pensiilor speciale în acord cu obiecțiile Curții Constituționale, pentru ca România să nu piardă banii din PNRR.

„Săptămâna viitoare vom convoca Parlamentul în sesiune extraordinară pentru a modifica Legea pensiilor speciale în acord cu obiecțiile CCR”, scria atunci Ciolacu, tot pe Facebook.

„Îi solicit Ministrului Justiției ca până atunci să formuleze amendamentele la reglementările contestate de Curte cu privire la pensiile de serviciu ale magistraților”, a mai transmis premierul. În opinia acestuia, „este absolut necesar ca această Lege să intre în vigoare cât mai rapid”, astfel încât România să poată accesa banii europeni din PNRR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here