Renault a înregistrat, în prima jumătate a acestui an, vânzări totale la nivel mondial de 770.807 unități (PC & LCV), în creștere cu 11% față de perioada similară din 2022.
În Europa, vânzările de vehicule din prima jumătate a acestui an au crescut cu 21%, până la 501.985 de unități (PC și LCV). La fel ca în 2022, marca prezintă progrese semnificative în segmentele cu valoare ridicată – piața electrificată** aflată în creștere, segmentul C, piața de retail și segmentul LCV.
Creșterea puternică a vânzărilor de vehicule full hybrid HEV (+40%), cu 83.000 de unități, conduce la progresul mărcii Renault pe această piață în evoluție – vânzările totale au crescut cu 17%, până la 132.500 de mașini. Austral, cu 65% din vânzări în versiunea HEV, și Arkana, cu 55% din vânzări în versiunea HEV, au avut o contribuție semnificativă la acest succes.
Megane E-Tech electric a atins peste 23.000 de vânzări în primul semestru. Este cel mai bine vândut vehicul electric din segmentul său în Franța. Megane reprezintă aproape 50% din vânzările noastre de vehicule electrice, care au totalizat 48.000 de unități. Din a doua jumătate a anului 2023, Megane va fi disponibil și pe alte piețe internaționale, care includ Turcia și Brazilia.
Gama de modele din segmentul C reprezintă o pondere din ce în ce mai mare din vânzările mărcii Renault: cu vânzări unitare de aproximativ 136.195 de vehicule, volumul a crescut cu 42%. Renault Austral a reprezentat o mare parte din acest succes, cu 39.495 vânzări în S1 2023, în timp ce Renault Arkana progresează, cu 41.821 vânzări în aceeași perioadă.
În ciuda constrângerilor persistente de aprovizionare, Renault își atinge obiectivul de retail și îl menține la un nivel optimizat, cu mai mult de unul din două vehicule vândute către clienți privați. Mixul de retail ajunge la 51% în S1 2023, ceea ce reprezintă o evolutie de +8 puncte față de media pieței (43%).
Creștere pe piața de LCV
Renault continuă să performeze în segmentul vehiculelor utilitare cu o creștere procentuală a vânzărilor cu două cifre. Vânzările la nivel mondial au ajuns la 186.000 de unități (+21,5%), iar în Europa au crescut cu 25,4%, până la 144.250 de unități, pe o piață în creștere cu 11,7%.
Această performanță dinamică a fost determinată de succesul produselor noastre emblematice: Kangoo (+11,7%), Express (+48,9%), Master (+13,8%) și Trafic (+36%), toate lideri în segmentele lor.
Marca este peste media pieței și în LATAM (+19%), cu 27.833 de unități, într-o piață în creștere cu 11,9%, datorită performanțelor bune ale modelelor Oroch (+36,8%), Kangoo (+21,9%) și Master (+15,9% ).
În calitate de pionier al vehiculelor comerciale electrificate timp de 12 ani, cu Kangoo și Master, marca va continua acest trend prin lansarea modelului Trafic Van E-Tech și lansarea unei noi autoutilitare multi-energie înainte de sfârșitul anului.
Cifrele primului semestru
• În Europa, Renault își crește vânzările cu 21%, ajungând la 501,985 unități și devenind a doua cea mai vândută marcă pe piața europeană. UK (+61%), Olanda (+58%) Spania (+47%) și Italia (+35%) au reprezentat o mare parte din această creștere.
• Renault este numărul 1 în Franța atât pe piața vehiculelor de persoane cu 144,715 vânzări, cât și pe cea a vehiculelor utilitare cu 54,239 vânzări.
• Renault continuă să se extindă în segmentul C cu o creștere în vânzări de 42% determinată de succesul modelelor Austral, Arkana și Megane E-Tech electric.
• Pe piața vehiculelor electrificate, vânzările Renault au crescut cu 17%, datorită ofertei sale duble de modele EV și full hybrid.
• Renault menține un mix competitiv de canale cu mai mult de 1 din 2 vânzări către clienții de retail din Europa.
• Renault continuă să performeze pe piața vehiculelor utilitare la nivel mondial, cu o creștere de două cifre a vânzărilor (+21,5%), și în mod special în Europa (+25,4%).
• În Romania, Renault este liderul mărcilor importate, ocupând locul 1 atât în segmentul vehiculelor de persoane, cât și în cel al utilitarelor ușoare (LCV).