Record? Un tren CFR Călători București – Budapesta a întârziat 6 ore și jumătate VIDEO

0
Sursa foto: ziuaonline.com

Un tren CFR Călători care circula pe ruta București – Budapesta a avut o întârziere de peste 6 ore, cauzată de o defecțiune intervenită între Brașov și Făgăraș. Compania de transport feroviar spune că a oferit pasagerilor apă.

Trenul IRN472 București – Budapesta s-a defectat în zona localității Sercaia, județul Brașov, unde călătorii au fost lăsați în așteptare de către reprezentanții CFR, scrie ziuaonline.com.

În seara zilei de luni, în jurul orei 22.00, trenul care a plecat din București la ora 18.25 cu destinația Budapesta, ar fi trebuit să ajungă la ora 23:39 în orașul Sibiu, conform programului său de circulație.

A apărut însă o defecțiune tehnică în apropierea localității Sârcaia, iar lucrurile au luat o întorsătură neașteptată.

În loc să ajungă la destinație, pasagerii au fost nevoiți să petreacă ore întregi în zona localității menționate, fără ca trenul să fie repus în mișcare. După cum arată siet-ul care monitorizează mersul trenurilor, în stația Făgăraș, trenul avea să ajungă cu o întârziere de 386 de minute, adică aproape 6 ore și jumătate.

CFR Călători își cere scuze și oferă apă

Referitor la această problemă, compania CFR Călători a publicat un comunicat, pe care îl redăm integral:

„CFR Călători informează că în cursul acestei nopți, între stațiile Șercaia și Făgăraș s-a produs o defectare la locomotiva trenului IR 472 care circulă pe ruta București Nord – Curtici – Budapesta.

A fost necesară intervenția unei locomotive de ajutor pentru continuarea călătoriei, ceea ce a generat o întârziere semnificativă, de 380 minute la plecarea din stația Șercaia.

Călătorilor li se vor oferi apă în stația Sibiu.

Cauzele care au generat această situație vor fi stabilite de o comisie de cercetare.

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here