Programul „Rabla Local” avansează în ritm de rablă. Instrucțiuni pentru înscriere

0

Din cauza numărului foarte mare de accesări, înscrierea persoanelor fizice în cadrul Programului privind privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local se desfășoară într-un ritm mai lent, a anunțat într-un comunicat, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

Luni, 31 iulie, până la ora 11, așadar în prima oră a programului, s-au înscris peste 600 de persoane fizice în cadrul programului prin intermediul aplicației.

Echipa IT din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu lucrează pentru funcționarea în parametri normali ai aplicației în cel mai scurt timp, menționează comunicatul citat.

Persoanele fizice se pot înscrie în cadrul Programului Rabla local începând de astăzi, 31 iulie și până pe 31 august 2023, ora 16:30 sau până la epuizarea bugetului alocat fiecărei unități administrativ-teritoriale (UAT), prin intermediul aplicației informatice.

Instrucțiunile privind înscrierea persoanelor fizice în cadrul Programului privind privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local sunt detaliate pe site-ul AFM.

Instrucțiunile, aici. Click pe link

Conturile de utilizator ale persoanelor fizice trebuie create anterior înscrierii în aplicație. Dacă există un cont deja creat, acesta este valabil doar dacă a fost utilizat în cadrul unui program destinat persoanelor fizice (de ex. Programul „Casa Verde Fotovoltaice 2023”). Astfel, dacă adresa de e-mail utilizată pentru crearea contului a fost folosită pentru depunerea unui dosar în calitate de persoană juridică, aceasta nu poate fi folosită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here