România stă tot mai prost la fotbal, ajungând pe locul 47 într-un clasament mondial ce are în frunte Argentina, Franța și Brazilia.
Naţionala României a coborât un loc, de pe 46 pe 47, în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), publicat joi, conform Agerpres.
În perioada de la ultima ierarhie a FIFA (aprilie), tricolorii au înregistrat două remize, ambele în iunie, în deplasare, 0-0 cu Kosovo şi 2-2 cu Elveţia, în preliminariile EURO 2024.
Elveţia se menţine pe poziţia a 12-a, Israelul a urcat trei poziţii şi este acum pe 75, Kosovo a coborât un loc şi e pe 108, în timp ce Andorra a coborât două trepte, fiind pe 155.
Argentina, campioana mondială en titre, se menţine în fruntea ierarhiei, urmată de Franţa (finalista de la CM 2022) şi Brazilia, ca şi în clasamentul publicat în aprilie.

În top 10 s-au înregistrat puţine mişcări, Anglia urcând un loc (4), ca şi Croaţia (6), în timp ce Belgia (5) şi Olanda (7) au coborât. Spania se menţine pe locul 10, deşi a câştigat Liga Naţiunilor.