Trenul Calafat-Craiova, 3h18min (fără întârziere), caroserie din 1934 („remasterizată” în prezent de graffitti) și motor Volvo. Acesta e trenul cu care am călătorit, într-o dimineață foarte cețoasă și plină de umezeală, la început de ianuarie 2023.
Povestea e simplă. La 6 dimineața ajungem de un hotel din Calafat în gara orașului – bijuterie arhiectonică aflată în stare avansată de degradare. Am mai fost astă vară, dar am revenit, în alt context: vrem să luăm trenul spre Craiova. În gară numai noi, ceața, o pisică și trei maidanezi albi. Nu apucăm să fotografiem, deoarece suntem cam speriați: nu vedem trenul, care deja trebuia să fie „parcat” la peron. Să fie ceața de vină? Oarecum. Spun oarecum, deoarece trenul era! Plin de graffiti. Dar frumușel. Apare șeful de tren, impecabil îmbrăcat în uniforma CFR (o să vedeți mai încolo de ce specific acest lucru). „Acesta e trenul R9137 (nb- am reținut pentru că mă gândeam la R2-D2 din Războiul Stelelor)?”, Acesta e, urcați!”. Și urcăm, în urechi cu vorbele prietenilor noștri, care au vrut să ne ducă ei cu mașina la Craiova: „Suneți nebuni dacă vă duceți cu acel tren”. Da, nebuni, pentru că știm: acest tronson feroviar conţine mai multe monumente arhitectonice, printre care şi două viaducte, gările istorice de pe acest traseu fiind „în stil CFR de generaţia a doua”.
Suntem singuri. Singurii călători. Nu e înfricoșător, e frumos și straniu. Șeful de tren ne zice că o să ne cam zgâlțâim tot drumul, deoarece caroseria ar fi pusă direct pe osie – ceva de genul, nu mai știu exact termenii tehnici, îmi scapă acum. La modul general e curat, dar primitiv. Un fel de Orient Express second hand – exagerez, dar bine că nu poetizez. Vă dați seama că a început să îmi umble mintea: ce și cum ar putea fi acest tren. Dar poate și-ar pierde acest farmec primitiv. În fine.
Pornim. Șeful de tren și mecanicul trenului nu se uită ciudat la noi, doar zâmbesc. Au văzut că facem multe fotografii: oamenii s-au prins că mergem cu acest tren de plăcere – vorba lui Caragiale. „De ce nu ați luat Săgeata? Acolo e cald, aici e cam puțină căldură, păcat de el că e un tren bun” – ne spune șeful de tren. Mecanicul – un om extrem de meticulos, după grija cu care se pregătea de drum, confirmă și el. „Nu am vrut, noi am vrut cu acesta (nb-în plus acesta era de la 6, celălalt era la 3 dimineața)”, îi lămurim.
Altceva vreau să vă spun: de câte ori auzim pe cineva vorbind despre planuri mărețe legate de această țară, ar fi bine să îl urcăm în acest tren (de exemplu). Poate înțelege unde se află. La început trecem cu trenul-fantomă – din cauza ceții dese – pe lângă halte de gară în ruină și câmpuri uitate. E încă noapte, din cauza ceții nu s-a luminat cum trebuie nici măcar când se face ora 7 dimineața. Fotografiile cu „ce se vede” pe geamul trenului nu sunt bune, ies blurate. Tot ce pot spune e că pe afară România e în ceață, la un capăt de lume. Zici că ești într-un film de epocă sau…
Ne-au înghețat picioarele. Bocnă. Dar ne place în tren. Zgâlțâiala sacadată nu ne deranjează, ni se face somn de la ea, dar încercăm să nu ațipim. Ne întrebăm cum de nu îngheață șeful de tren. O avea vreo șubă pe sub uniforma impecabilă?!? Nu credem – e cam slab. Ne e rușine să îl întrebăm. Își face datoria, merge din vagon în vagon (aflam mai târziu că, totuși, erau câteva persoane care făceau naveta, „rătăcite” prin tren).
Ajungem în gara din Băilești – locul de nașțere al lui Amza Pellea. Îmi iese gara extrem de translucidă în fotografii. Din Magistrala Craiova-Calafat fac parte gările Craiova, Podari, Sălcuţa, Segarcea, Portăreşti, Afumaţi, Băileşti, Moţăţei, Boureni, Maglavit, Golenţi, Cobuz, Calafat şi Calafat Port, cu o lungime totală de 106 km.
Este atât de uimitor de ireal totul încât uităm să filmăm. De fapt, ce să filmăm? „Bunăăăă, suntem nooiiii, suntem într-un trennnnn istoriiiccc, dar e așa cevaaaa, byyeeeee” – poate astfel ar fi sunat stilul influencer. Sau poate nu. N-avem chef să filmăm. E mai mult o călătorie în interior…Dacă am fi putut ne-am fi filmat gândurile. Cum ar fi gîndul că cele 14 gări cu elemente istorice, arhitecturale şi urbanistice de valoare de pe magistrala Craiova – Calafat, linie încă neelectrificată, se află astăzi într-o avansată stare de degradare, situaţia acestor clădiri fiind în simbioză cu cea a infrastructurii de rulare, adesea veche de peste un secol, care nu permite viteze mai mari de 30 – 40 km/h.
Sau gândul că distanţa de circa 100 km între Craiova şi Calafat este astăzi parcursă cu trenul în peste 3 ore, magistrala, considerată linia cu cele mai frumoase gări din Câmpia Română, fiind cuprinsă pentru modernizare în mai multe exerciţii financiare al căror termen de execuţie a expirat demult. Și o mică informație: În cadrul ”Proiectului feroviar românesc”, construirea tronsonului de cale ferată Craiova – Calafat a fost cuprins în al doilea program guvernamental ce a fost promovat prin Decretul nr. 1.050 din 29 martie 1885, potrivit datelor prezentate de Toader Popescu în lucrarea “Proiectul feroviar românesc (1842-1916)”, Bucureşti, 2014.
Treptat urcă în tren ceva oameni, care merg cu diverse treburi la Craiova. Sincer, devine neinteresant. S-a luminat bine, nu mai e așa ceață, se simte că ne îndreptăm spre oraș. Ajungem în gară la Craiova. Am uitat de frig (vedem că, de fapt, un mic geam lipsă de la toaletă era vinovat de frigul accentuat), șeful de tren ne repetă că „ar putea să fie un pic mai multă căldură în acest tren. El are, sărăcuțul, dar nu câtă trebuie”. „Câți ani are?”, „Eeeei, e dinainte de Al Doilea Război Mondial, dar acum are motor Volvo”.
La vară ne întoarcem.
Epilog
Aflu că salonul regal din Gara de Nord București- pe care am avut ocazia să îl vizitez acum câțiva ani – va fi restaurat odată cu modernizarea întregului ansamblu CFR. Inițiativă lăudabilă, dar pe care o doresc și pentru multe alte „obiective feroviare” din România, cum ar fi gara din Calafat – căreia monarhia i-a acordat importanță deosebită, iar acum se află pe lista gărilor cu elemente istorice şi arhitecturale de valoare, în stare avansată de degradare.
