Un cutremur cu intensitatea de 5,7 pe Richter, la o adâncime de 40 km, s-a produs marţi, la ora 15,16, în Oltenia, judeţul Gorj.
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a precizat că, până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 şi nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime.
Echipaje operative din judeţele unde seismul a fost resimţit au fost trimise în teren pentru efectuarea misiunilor de recunoaştere.
AU FOST MAI MULTE REPLICI
Prima replică, de 3,5 pe Richter, s-a produs la 15,29, la adâncimea de 5 km – la 101 km sud-vest de Sibiu, 103 km nord-vest de Craiova, 133 km vest de Piteşti, 169 km est de Timişoara şi 181 km sud de Cluj-Napoca.
Al doilea seism a avut magnitudinea de 3,4 şi s-a produs la adâncimea de 10 km – la 100 km nor-vest de Craiova, 110 km sud-vest de Sibiu, 138 km vest de Piteşti, 167 km sud-est de Timişoara, 187 km sud-est de Arad şi 189 km sud de Cluj-Napoca.
Au mai fost încă trei replici, potrivit şefului DSU, Raed Arafat.
DE CE S-A ACTIVAT ACEASTĂ ZONĂ
„E o zonă în care nu s-au produs cutremure decât foarte rar, iar dacă se produceau, erau magnitudini mici, 3 grade, 2 grade, 1 grad. Pentru noi e o surpriză că zona respectivă s-a activat. Ea a mai produs cutremure în trecut. Din punct de vedere geologic, mişcarea faliilor a fost pe verticală. Mecanismul cutremurului aşa arată: au fost două plăci care s-au mişcat una faţă de cealaltă pe verticală la ambele cutremure. Ele sunt un tandem de cutremure. Acest al doilea cutremur poate să fie un frate al celuilalt, nu este o replică a lui”, a declarat Constantin Ionescu, directorul general al Institutului Naţional de Fizică a Pământului (INFP), într-o conferinţă de presă la Ministerul Afacerilor Interne.
Şedinţă la Guvern
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut o discuţie telefonică cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, în legătură cu cutremurul produs, astăzi, în regiunea Olteniei. Premierul a cerut organizarea de îndată a activităţilor necesare pentru gestionarea situaţiei şi pentru coordonarea acţiunilor de sprijin.
Informaţii despre măsurile şi modul de comportare înainte, în timpul şi după producerea unui seism la adresa https://fiipregatit.ro/ghid/cutremur/.
Reguli de comportare în caz de cutremur
ATENŢIE – În cazul seismelor, Sistemul RO-ALERT nu va difuza notificări, anterior declanşării acestora, precizează sursa citată.
Ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecinţe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populaţiei, cu măsuri de protecţie adecvate (de exemplu: puncte de distribuţie a ajutoarelor de urgenţă).
#DSU #IGSU #salvatorii #pompierii #mereuladatorie #cutremur