Testarea elevilor anti-Covid în şcoli a fost un EŞEC!

0

După 8 săptămâni de şcoală, din 8 februarie, au fost folosite mai puţin de 2% din numărul total de teste antigen rapide puse la dispoziţie pentru testarea în şcoli, a precizat, duminică, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

El a adăugat, citat într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, că unele dintre cauzele acestui insucces major au fost lipsa de personal medical sau indisponibilitatea acestuia pentru administrarea testelor antigen rapide, dar şi faptul că aceste teste sunt considerate de foarte mulţi părinţi ca fiind „invazive”, adică traumatizante pentru copii, mai ales pentru cei de vârstă mică.

Drept urmare, nu-şi dau acordul pentru testarea în acest fel.

Ministrul Cîmpeanu precizează că testele antigen rapide rămase – peste 1 milion – ar putea fi redirecţionate pentru testarea adulţilor.

„Achiziţia acestor teste non-invazive trebuie făcută de entităţi cu competenţă în domeniul medical. Ministerul Educaţiei nu are competenţe şi atribuţii pentru achiziţia niciunui tip de test medical. Mizăm foarte mult pe sprijinul Ministerului Sănătăţii (ca autoritate guvernamentală in domeniul sănătăţii) pentru implicare în vederea asigurării unei protecţii sanitare corespunzătoare în şcolile din România”, a adăugat ministrul.

Ministerul Educaţiei va putea propune, la finalul lunii mai – începutul lunii iunie, reluarea cursurilor cu prezenţă fizică pentru toate şcolile (fără scenarii diferenţiate!), dacă vor fi întrunite simultan următoarele patru condiţii:

Respectarea regulilor de protecţie sanitară în şcoli. Aceste reguli se respectă mai riguros în şcoli decât în cele mai multe locaţii (purtare mască de protecţie, respectare reguli de igiena, distanţare adecvată, aerisire spaţii).

Susţinerea continuării campaniei de vaccinare a personalului din învăţământ. În acest moment, personalul din învăţământ este cea mai numeroasă categorie socio-profesională din perspectiva numărului de persoane vaccinate – echivalent deja cu aproape 50% din totalul celor 350.000 de angajaţi din sistemul naţional de învăţământ.

Testele non-invazive să fie disponibile în şcoli în data de 4 mai, la revenirea din vacanţă/reluarea cursurilor conform scenariilor verde/galben/roşu pentru toţi elevii (cu excepţia claselor terminale care vor reveni la şcoală în data de 10 mai).

Confirmarea ipotezei specialiştilor epidemiologi cu privire la trendul descendent al ratei de infectare în luna mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here