Guvernul a prelungit, joi, starea de alertă pe teritoriul României cu 30 de zile din cauza noului coronavirus. Decizia va intra în vigoare din 13 aprilie.
Elementele de noutate sunt circulaţia pe timp de noapte de Paştele Ortodox şi de Ramazan.
Credincioşii ortodocşi pot merge la slujba de Înviere, 1 mai – 2 mai, între orele 20,00 – 5,00.
În zilele de 23 şi 30 aprilie, în toate localităţile, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ sau prestări de servicii în spaţii închise sau deschise îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5,00 – 20,00.
Astfel că în Vinerea Mare, magazinele vor fi închise la ora 20.00.
Pentru 8 – 9 mai, enoriaşii musulmani se pot deplasa în afara locuinţei în intervalul orar 20,00 – 5,00 pentru a participa la Ramazan.
În perioada menţionată, pe litoral, structurile de cazare pot fi ocupate cel mult 70% din capacitate.